Zeci de morţi după prăbuşirea unui avion în Rusia

avion prabusit

Un avion de pasageri s-a prăbuşit, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, pe aeroportul din oraşul rus Rostov-pe-Don, incidentul soldându-se cu moartea celor 61 de persoane aflate la bord, anunţă autorităţile ruse, conform BBC News online.

Avionul de tip Boeing 737-800, aparţinând companiei FlyDubai, s-a prăbuşit la aterizare, în jurul orei 3.50 (2.50, ora României), pe aeroportul din oraşul rus Rostov-pe-Don.

Aeronava venea din Dubai (Emiratele Arabe Unite) şi avea la bord 55 de pasageri şi şase membri ai echipajului. Autorităţile ruse au anunţat că nu există supravieţuitori.

Anchetatorii nu au stabilit clar care sunt cauzele incidentului aviatic, dar vizibilitatea era redusă şi vântul bătea puternic în zona aeroportului din Rostov-pe-Don.

Potrivit unor informaţii neconfirmate, la bord a avut loc o explozie urmată de un incendiu. Piloţii ar fi renunţat la încercarea iniţială de a ateriza, zburând circa două ore în jurul aeroportului pentru a consuma combustibilul.

Printre pasagerii se aflau în total 18 bărbaţi, 33 de femei şi patru copii. În mare parte, aceştia erau familii de ruşi care se întorceau de la odihnă. Se mai cunoaşte că printre pasageri se aflau 5 străini: trei ucraineni, un cetăţean al Uzbekistanului şi unul al Indiei.

Compania FlyDubai a confirmat producerea unui “tragic accident” în sudul Rusiei.

sursa: www.mediafax.ro;

Categorie: mandri.ro
Tags: avion, avion prabusit, avion rusia, drama aviatica, rusia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici