YouTube face modificari pentru a fi corect faţă de creatorii de conţinut

you

Sistemul de protecţie împotriva încălcării drepturilor de autor pentru clipuri video şi muzică de pe YouTube, ContentID, este una dintre cele mai problematice componente ale serviciului de video sharing, scrie Go4it.

Deşi mulţi creatori de conţinut s-au plâns de-a lungul anilor, abia acum a venit momentul ca Google să schimbe modul în care acesta funcţionează, oferind posibilitatea de a rezolva într-un mod mult mai corect disputele dintre youtuberi şi cei care susţin că deţin drepturi asupra materialelor publicate.

Până acum, orice clip care conţinea măcar o mică bucată dintr-o melodie sau un clip video care aparţinea unei companii sau unui alt creator, era marcat automat de sistemul ContentID. Din acel moment, toţi banii pe care clipul îi strângea din reclame erau trimişi către cel care susţinea că are drepturi de autor pe o parte din materialul respectiv, fără posibilitatea de a împărţi aceşti bani cu cel care a publicat clipul.

Chiar şi în cazul în care disputa se termina cu anularea plângerii, multe astfel de clipuri fiind protejate de „fair use” (utilizarea a maximum 30 de secunde dintr-un clip sau dintr-o melodie fără a avea nevoie de licenţă), banii respectivi nu erau întorşi la canalul de YouTube, mai relatează Go4it.

Noua metodă de funcţionare a sistemului ContentID nu este cu mult diferită, însă schimbă modul în care banii sunt distribuiţi la finalul disputei. După ce un clip este marcat cu ContentID, banii nu ajung direct la cel care susţine că i-au fost încălcate drepturile. Google continuă să strângă banii din reclame, însă nu îi trmite către niciuna dintre cele două entităţi.

  Cheloo de la trupa Paraziţii, audiat de DIICOT într-un dosar de trafic de droguri

Sistemul aşteaptă acum finalizarea procesului de dispute, unde ambele părţi îşi expun cazul. Deţinătorul licenţei oferă actele doveditoare pentru drepturile asupra conţinutului, iar creatorul conţinutului poate veni cu dovezi că a plătit licenţă pentru utilizarea materialului, poate susţine că este o eroare a sistemului sau că foloseşte materialul sub „fair use”. După ce YouTube analizează aceste documente şi ia o decizie, banii se duc la entitatea care primeşte dreptate în cazul respectiv.

Creatorii de conţinut cu siguranţă se vor bucura să afle noile veşti, însă modificările sistemului nu le garantează că vor câştiga de fiecare dată disputele. Google a anunţat schimbările, însă nu a dezvăluit exact când vor intra în vigoare. Noul ContentID este aşteptat „în lunile următoare”.

 

Sursa:mediafax

Categorie: mandri.ro
Tags: continut, modificari, youtube

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici