Vocea României, sezonul 7. Peste 2 milioane de români s-au uitat la prima ediţie

adi despot este o experienta fabuloasa antrenorul de la vocea romaniei declaratii despre noul sezon 1 size19

Vocea României a revenit la PROTV, cu noul sezon cu numărul şapte. Startul competiţiei în care doar vocea contează a fost dat de audiţiile pe nevăzute.

Loredana, Smiley, Tudor Chirilă şi noul antrenor, Adrian Despot, au dus lupte crâncene pentru a atrage în echipele lor cei mai buni concurenţi. Nouă voci au primit vineri seară undă verde către marele trofeu.

Prima ediție a noului sezon a înregistrat cea mai mare cotă de piață din istoria show-ului în România! Pe întreaga durată de difuzare, la nivel național, aproape 1.7 milioane de telespectatori au urmărit competiția în care doar vocea contează, iar în minutul de maximă audiență de la 21:50, cea mai bună competiție a vocilor a reuşit să aducă în faţa televizoarelor peste 2.1 milioane de români.
Prima ediție a noului sezon Vocea României a fost lider de audiență pe toate categoriile de public și a înregistrat 11.7 puncte de rating și 38.6% share pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, de aproape patru ori mai mult decât postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 3.1 puncte de rating și 10.2% share.

61908559

Axenia a fost scânteia care a dus la izbucnirea unui război între juraţi. Trei dintre ei s-au duelat intens pentru a câştiga o voce bună.

Vocea tulburătoare a lui Mano a întors cât ai clipi toate scaunele. Juraţii s-au întrecut apoi în laude, în speranţa că îl vor câştiga în echipa.

Adi Despot: “A fost moment de finală.”

Loredana: “Eu nu am auzit niciodată la Vocea României o voce că a ta.”

Învingător a fost noul jurat de la Vocea României, Adrian Despot.

  FOTO Flori, lumânări şi multe rugăciuni pentru cei plecaţi dintre noi

Ştefan a avut nevoie de doar trei secunde pentru a-l convinge pe Tudor Chirilă să apese butonul.

61908560

După ce a urcat pe scenă de la Românii au Talent, Fabian a reuşit să ridice în picioare juraţii de la Vocea României. Chiar dacă nu a întors niciun scaun, a cântat împreună cu Loredana.

La doar 16 ani, Ana a reuşit să-i ţină pe antrenori în suspans. Adolescenţă cu o voce unică a ajuns în echipa lui Smiley.

Concurenţii au excelat la capitolul cântat, în timp ce juraţii şi-au etalat talentul la dans. Iar Pavel Bartoş nu a rezistat tentaţiei şi a intrat în jocul antrenorilor noteaza stirileprotv.ro

Vocea României continuă cu audiţiile pe nevăzute sâmbătă seară, de la ora 20:30, la PROTV.

Categorie: arad
Tags: importante, jurati, pro tv, sezonul doi, vocea romaniei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici