Vizele pentru Canada, eliminate de anul viitor. Klaus Iohannis anunţă că s-a ajuns la un acord

pasaport biometric 16273 76955400

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat vineri la Bruxelles că România a ajuns la o înţelegere rezonabilă cu Canada privind eliminarea vizelor de la 1 decembrie 2017, astfel că ţara noastră nu mai are obiecţii faţă de Acordul economic UE-Canada (CETA).

Klau Iohannis: S-a ajuns la un acord cu Canada privind eliminarea vizelor

”Am o veste în această dimineaţă. În această dimineaţă s-a ajuns la un acord cu partea canadiană, un acord rezonabil pentru ambele părţi şi în acest fel suntem în situaţia foarte potrivită pentru discuţia de astăzi să ne retragem rezerva pe care am declarat-o faţă de CETA. România nu mai are niciun fel de obiecţiuni faţă de Acordul comercial cu Canada”, a spus şeful statului.

Astfel, potrivit acordului, de la 1 mai 2017 nu mai au nevoie de vize cei care au mai călătorit în Canada, iar de la 1 decembrie 2017 se elimina total vizele pentru români. Canada ar putea reveni asupra deciziei dacă numărul de imigranţi ilegali este foarte mare, dar doar în primii trei ani de la ridicarea vizelor.

Sursă: mediafax.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: anul viitor, bruselles, Canada, importante, klaus, scoase, vize

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici