Visul lui Falcă a fost frânt (definitiv). Gorghiu rămâne singurul preşedinte, iar dorinţa lui Blaga a fost înfăptuită

gorghi

Alina Gorghiu va deveni preşedinte unic al PNL, iar Daniel Buda din partea vechiului PDL va fi împuternicit să semneze listele electorale pentru alegerile parlamentare. Dorinţa lui Vasile Blaga a fost impusă vechilor democrat liberali.

Vechii liberali au cedat şi au fost de acord ca Alina Gorghiu să fie presedinte unic al PNL, însă cu un singur amendament, Daniel Buda, cel care se vehicula pentru funcţia de copreşedinte al PNL în locul lui Blaga să fie împuternicit să semneze listele pentru alegerile parlamentare. În statutul partidului se mentioneaza ca listele trebuie semnate de doi copreşedinţi.

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a afirmat, sâmbătă, înaintea ședinței Biroului Politic Național al formațiunii, că, deși partidul se află azi într-o situație “mai dificilă”, sfârșitul zilei va fi bun pentru partid.

Susțin soluția cea mai bună și sunt convinsă că azi vom veni cu o soluție foarte bună. De 140 de ani tot ieșim din situații de criză și mergem înainte. Azi suntem într-o situație mai dificilă, dar n-am niciun fel de ezitare în a spune că sfârșitul zilei va fi bun pentru PNL”, a declarat Gorghiu, întrebată pentru ce soluție optează — formula copreședintelui sau a președintelui unic.

Ea a precizat că orice soluție care are în spate o voință politică majoritară înseamnă soluția potrivită pentru PNL.

“Au fost câțiva colegi de-ai mei care, în loc să-și vadă de ce trebuie, s-au tot pronunțat pe diverse soluții — ba președinție unică, ba copreședinți, ba 160, ba 161 — articolele din statut. Nu cred că acest lucru e important, ba dimpotrivă”, a mai spus Alina Gorghiu.

  Teatrul Clasic "Ioan Slavici" Arad, parte a unei coproducții teatrale internaționale

sursa: www.romaniatv.net;

 

Categorie: arad
Tags: blaga, demisie, falca, gorghiu, presedinte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici