Vezi aici ce alimente trebuie să consumăm pe timp de caniculă!

alimente

Nutriționistul arădean, Dan Merișca, spune că pe timp de caniculă, cea mai mare problemă o constituie rehidratarea organismului. Tocmai de aceea, alimentele consumate în această perioadă sunt foarte importante.

Peste 60% din masa corporală o reprezintă apa, iar funcţiile apei în organism sunt multiple şi dintre cele mai complexe, din acest motiv vom acorda o atenţie deosebită rehidratării.

Simplul gest de a consuma apă nu rezolvă problema. Cel mai sănătos şi eficient mod de a ne rehidrata este consumul de fructe şi legume. Nutriţionistul arădean Dan Merişca susţine că ar fi de preferat să consumăm fructe şi legume proaspete. Acesta a alcătuit o listă cu alimentele ce-ar trebui consumate vara.

“Indiferent cum alegem să o facem, proaspete sau preparate, acestea sunt foarte utile în acest anotimp. Există câteva legume si fructe mai des consumate care pot fi un remediu natural bun pe timp de caniculă: castraveţii au un conţinut de apă de 97%, salata 95%, roşiile 94%, dovleceii 93-94%, pepenii verzi şi galbeni 91-92%, citricele 85%, cireşele peste 86%, merele peste 85%. De asemenea, lactatele au un conţinut crescut de apă, peste 90 %. De departe, iaurturile degresate sunt remediul ideal pentru a combate canicula cu un conţinut de peste 88%, brânzeturile proaspete (albe) conţin 86-87% apă, peştele conţine 70-80% apă, carnea neprocesată şi preparată proaspăt are conţinut de apă de 55-70%. Oul este un aliment la îndemână, iar crud conţine 75% apă, cerealele integrale oferă un bogat conţinut de calciu şi magneziu, extrem de important pentru temperaturile ridicate, pâinea de cereale integrale fiind cea mai recomandată pentru această situaţie”, spune Dan Merişca.

  Nicuşor Dan şi Cristian Ghinea se întâlnesc cu agricultorii arădeni

 

Ţinând cont că un adult pierde zilnic între 2 şi 2,5 litri de apă prin transpiraţie, trebuie luat în serios procesul de rehidratare. “De obicei facem gafa de a consuma băuturi şi alimente reci, îngheţate exact cea ce ar trebui evitat. Aceste alimente reci în contact cu anumite organe interne pot declanşa o stare de şoc ce produce un efect invers, astfel încât termoreglarea organismului este perturbata iar acesta nu mai poate să se răcească. Paradoxal băuturile calde sunt cele indicate, dar şi mâncărurile picante. Acestea din urmă stimulează transpiraţia, metoda prin care organismul îşi menţine la un nivel optim  funcţionarea şi adaptarea la temperaturile caniculare”, mai spune Dan Merişca.

 

„Trebuie evitat tot ce abundă în grăsimi şi proteine – acestea îngreunează digestia. Este vorba despre dulciurile, sosurile, alcoolul şi în special tot ceea ce înseamnă alimentaţie tip fast-food. Aşa se explică faptul că popoarele asiatice consumă băuturi calde, evită alcoolul şi se pune accent pe mâncarea picantă în acele zone canicula fiind prezentă perioade îndelungate din an”, explică nutriţionistul arădean.

Categorie: arad
Tags: alimente, canicula, consumate, Dan merisca, stiri arad

1 comentariu. Leave new

  • Care nutritionist, ca Dan Merisca este medic stomatolog? Specialistul este un medic cu specializare pe diabet&boli de nutritie!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici