Un ziarist şi un preot au fost daţi în judecată de ÎPS Teodosie. Pe ce motiv

IPS Teodosie1

Pe rolul Judecătoriei Constanța – Secția Civilă a fost înregistrat un dosar inedit. Un ziarist şi un preot au fost daţi în judecată de ÎPS Teodosie care, susţine că din cauza calomniilor celor doi, atât imaginea sa, cât şi cea a Arhiepiscopiei Tomisului a fost grav afectată.

 

Totul ar fi pornit din data de 19 martie 2015, când un tânăr de 26 de ani, din Constanţa, a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de preotul din Cernavodă, George Ciulei.

 

În urma impactului, tânărul de 26 de ani, care avea 1,24 g/l alcool pur în sânge, a murit, iar preotul a avut nevoie de 120 de zile de îngrijiri medicale. După acest incident, reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au decis să-l suspende şi să-l oprească de la slujire la parohia unde activa de 12 ani, scrie ziuaconstanta.ro.

 

Ulterior, ziaristul Constantin Cumpănă a scris o serie de articole, considerate de ÎPS Teodosie defăimătoare.

 

“Permanența Consiliului Ephial al Arhiepiscopiei Tomisului, urmare a publicării unor articole denigratoare și calomnioase la adresa IPS Teodosie și a Arhiepiscopiei Tomisului, precum și a reacțiilor venite din partea unor credincioși, a decis chemarea în instanță a celor considerați responsabili pentru această situație.

 

Motivația acțiunii rezidă în faptul că, prin folosirea de calomnii și expresii triviale, a fost grav afectată nu atât imaginea personală a IPS Teodosie, acesta având capacitatea de a întoarce și celălalt obraz, cât imaginea Arhiepiscopului Tomisului, implicit a Bisericii Ortodoxe Române, în fața clerului și a credincioșilor ei. Prin urmare, ținând cont că IPS Teodosie este liderul spiritual al Eparhiei Tomisului, acțiunea vizează apărarea demnității și imaginii Arhiepiscopiei Tomisului, în fața opiniei publice, prin folosirea mijloacelor legale puse la dispoziție de Stat”, potrivit preotului Eugen Tănăsescu de la Biroul de Comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului, scrie sursa citată.

  Funcţionarii publici dau în judecată Guvernul pe transferul contribuţiilor: "30.000 de oameni din administraţia centrală sunt afectaţi"

 

ÎPS Teodosie cere daune materiale care vor fi integral donate către Centrul de îngrijire a bătrânilor și copiilor din Arhiepiscopia Tomisului.

 

Totdată și Constantin Cumpănă a postat pe pagina sa de Facebook o declarație de presă din care am preluat un fragment, întreaga sa poziție putând fi accesată la profilul menționat.

Declarație de presă:

 

“Am aflat despre acționarea mea în instanță de către numitul Petrescu Teodosie, conform dosar 13949/ 212/ 2016, dar nu am primit, încă, nimic în acest sens. Totuși, mă rog lui Dumnezeu să-l ierte pe acest „înalt prea sfințit”, pentru că nu știe ce face, fiind prost sfătuit de consilierii săi eparhiali.

 

Altfel spus, un înalt ierarh își dă în judecată propriul enoriaș! Vă imaginați în ce hal s-a ajuns? Unde este „Păstorul cel blând care trebuia să plece în căutarea oii celei pierdute”, asemenea Mântuitorului? Unde sunt iertarea, armonia, smerenia, concilierea, respectul, credința, iubirea? De ce atâta blamare, orgoliu, patimă, dorință de răzbunare? Iată cum Teodosie își devoalează caracterul, dovedește că nu este un adevărat arhiereu și că nu are niciun Dumnezeu!”

 

Nu a fost stabilit încă primul termen de înfăţişare.

 

 

Sursa:dcnews

Categorie: mandri.ro
Tags: daune, ÎPS Teodosie, judecata, proces, ziarist

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici