Un urmărit internaţional şi unul general, depistaţi la frontiera arădeană

frontiera

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat două persoane pe numele cărora erau emise un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea și un mandat european de arestare.

„În data de 15.04.2017, în jurul orei 02.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, județul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice trecerii frontierei, cetăţeanul român Ion G., în vârstă de 33 de ani, din judeţul Ialomiţa, pasager în trenul Inter Regio, pe relaţia Bucureşti – Viena.

În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele tânărului era emis, de către autoritățile din Austria, un mandat european de arestare, pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii pe teritoriul acestui stat.

 În data de 16.04.2017, în jurul orei 06.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice trecerii frontierei, cetăţeanul român Emilian O., în vârstă de 31 de ani, din judeţul Constanţa”, a declarat Mihaela Leş, agent şef adjunct de poliţie.

Cu ocazia verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele tânărului era emis, de autorităţile din România, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi are de executat o pedeapsă de 10 luni.

 

Categorie: arad
Tags: frontiera, general, importante, international, stiri arad, urmarit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici