Un turc a vrut să treacă vama ascuns printre roşii

turc

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak au depistat, ascuns pe osia unui camion, un cetățean turc care a încercat astfel să iasă ilegal din ţară.

 „În data de 02.02.2017, în jurul orei 22.00, la P.T.F Nadlac – Nagylak s-a prezentat pentru a ieşi din ţară cetăţeanul turc Saglam Z., în vârstă de 39 de ani, conducând un ansamblu de vehicule format din cap tractor și remorcă şi care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, roşii din Turcia pentru o societate comercială din Germania.

În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, polițiştii de frontieră au descoperit, ascunsă pe osia remorcii mijlocului de transport, o persoană de sex masculin.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cel în cauză este cetăţeanul turc Mehmet A., în vârstă de 24 de ani. Tânărul a declarat că a recurs la această metodă deoarece dorea să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen și nu îndeplinea condițiile legale pentru a călători într-un stat din vestul  Europei. Conducătorul auto a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că Mehmet A. este ascuns sub camion”, a declarat agent şef adjunct de poliţie   Mihaela Leş.

Poliţiştii de frontieră i-au întocmit lui Mehmet A. acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferului turc pentru complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Categorie: arad
Tags: importante, politie, rosii, stiri arad, trecere, turc, vama

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici