Un tânăr din Târgu Secuiesc ar putea fi primul bucătar român care obţine o stea Michelin

Veres István

Veres István, tânărul bucătar din Târgu Secuiesc recunoscut în ţară mai ales pentru participarea la emisiunea Top Chef din 2014, îşi continuă ascensiunea în carieră şi este pe cale să devină unul dintre cei mai apreciaţi chefi nu doar din România, ci chiar din estul Europei. Din luna iunie a acestui an, István ocupă funcţia de Executive Chef la Restaurantul Babel din Budapesta, unul dintre cele mai bune restaurante din ţara vecină.

Potrivit specialiştilor, restaurantul din Ungaria a intrat în atenţia inspectorilor Michelin, iar în martie 2017 acesta ar putea obţine prima sa stea, care îl va pune pe harta celor mai bune restaurante din lume. Dacă acest lucru se va întâmpla, Veres István va deveni primul chef român care obţine o stea Michelin, dar şi cel mai tânăr bucătar din estul Europei care primeşte această distincţie.

„Aici sunt în poziţie de Executive Chef, cea mai înaltă poziţie, şi am pe toată lumea în subordinea mea. Meniul este compus din preparatele mele. Sunt reţete create prin ani întregi de muncă şi sacrificii. Bloggerii şi specialiştii în gastronomie de aici spun că fac ceva cu totul şic, diferit de ceilalţi. Sper ca în martie să obţinem o stea Michelin. Dacă reuşim, eu o să fiu primul chef român care a obţinut o astfel de recunoaştere şi în acelaşi timp cel mai tânăr chef din estul Europei”, ne-a declarat Veres István.

Veres István mancare (1)

Obiectivele pe care şi le-a propus bucătarul originar din judeţul Covasna nu se opresc aici. Dacă lucrurile vor merge conform planurilor, în doi ani Veres ar putea să cucerească şi cea de-a doua stea. „Va fi un miracol pentru estul Europei. Am experienţă pentru că am lucrat la multe restaurante cu stele, dar acum vreau să fiu eu cel care le obţine”, ne-a spus acesta.

Stelele Michelin

În prezent, în Ungaria sunt 5 restaurante care deţin câte o stea în celebrul ghid „Michelin”, cea mai cunoscută resursă de informare pentru gurmanzii din întreaga lume, în vreme ce România încă nu a reuşit să intre în „circuitul” inspectorilor incognito, anonimi, coordonaţi de celebra firmă franceză de anvelope, neavând încă niciun restaurant în celebrul ghid cu stele, râvnite de bucătarii şi restaurantele de pe întreg mapamondul.

Ghidul Michelin Main Cities of Europe din 2016 cuprinde 19 restaurante clasificate cu trei stele, 88 de restaurante cu două stele şi 379 restaurante marcate cu o stea. În traducere, o stea Michelin arată că un restaurant e foarte bun, două stele că restaurantul are un meniu excelent şi că merită să faci un popas, iar trei stele înseamnă că restaurantul are un meniu excepţional şi că merită să călătoreşti până la el. Potrivit specialiştilor, chiar şi simpla menţionare în ghid, fără acordarea de stea, aduce mari avantaje restaurantelor.

  Paul Bocuse, "părintele" gastronomiei franceze moderne, a murit

Veres István s-a format în cele mai bune şcoli şi bucătării din Europa

De când se ştie, István a fost pasionat de gătit şi de bucătărie. Talentul, moştenit de la părinţi, l-a cultivat cu foarte multă muncă, la cele mai bune şcoli şi restaurante din Europa, ba chiar din lume. Ceea ce puţini ştiu este că Veres István a lucrat anul trecut la unul din restaurantele renumitului bucătar englez, deţinător de stele Michelin, Gordon Ramsay. Experienţa aceasta, pe lângă toate celelalte, l-a recomandat să preia frâiele restaurantului Babel, aşa cum precizam anterior, unul dintre cele mai apreciate din Ungaria.

Despre parcursul său în carieră, tânărul bucătar covăsnean ne-a spus: „De când eram mic am vrut să devin bucătar. Tatăl meu lucrează în domeniu de aproape 50 de ani. În 2010 am hotărât că vreau să fac această meserie la un alt nivel şi am plecat la Paris, unde am urmat cursurile celei mai cunoscute şcoli de bucătari din Franţa şi Europa – École Supérieure de Cuisine Française Grégoire-Ferrandi. După aceea am ajuns să lucrez în cel mai scump şi cel mai apreciat restaurant din Europa, numit „L’Arpege”, care are 3 stele Michelin, adică cel mai înalt nivel în gastronomie. După „L’Arpege” am plecat în Dublin, unde am lucrat într-un restaurant cu 2 stele Michelin. După aceste experienţe am venit acasă şi am participat la concursul Top Chef, organizat pentru bucătari profesionişti, unde am obţinut locul al 3-lea. După Top Chef am plecat din nou din ţară, ca să lucrez la restaurantul „L’Ortolan” din Anglia, cu o stea Michelin. În 2014 am participat la olimpiada de gastronomie cu echipa naţională a României, unde am obţinut două medalii de bronz. Anul trecut am lucrat la recunoscutul Gordon Ramsay. După această experienţă m-am întors acasă, de unde am fost chemat să lucrez la restaurantul unde sunt acum”, ne-a explicat acesta.

Restaurantul Vadrózsák-Măcieșul din Târgu Secuiesc, coordonat online

Chiar dacă în prezent Veres István nu este prezent fizic în ţară, acesta spune că o parte din sufletul lui a rămas alături de restaurantul familiei sale, Vadrózsák-Măcieșul din Târgu Secuiesc, pe care îl coordonează telefonic sau online. Cei care au ales să petreacă noaptea dintre ani la restaurantul familiei lui István trebuie să ştie că vor fi norocoşii care vor avea ocazia să guste negreşit din preparatele tânărului bucătar, acesta având programată o vizită acasă, pentru a coordona acest eveniment.

sursa:stiri.covasnamedia.ro;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici