Un milion de doze de vaccin gripal vor fi distribuite în ţară, începând din 15 septembrie, pentru a fi folosite în campania gratuită de imunizare

2 vaccin Custom

Un milion de doze de vaccin gripal vor fi distribuite direcţiilor de sănătate publică din ţară, începând din 15 septembrie, anunţă Ministerul Sănătăţii (MS). Acestea vor ajunge apoi la cabinetele medicilor de familie, pentru imunizarea persoanelor din categoriile cu risc ridicate de îmbolnăvire, între care personalul medical, cei cu vârsta peste 65 de ani, cei cu boli cronice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, femei gravide.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Ministerul Sănătăţii, un milion de doze de vaccin gripal vor fi utilizate, în acest an, pentru imunizarea populaţiei din categoriile de risc, în cadrul campaniei gratuite de vaccinare antigripală.

În baza unui acord-cadru, Ministerul Sănătăţii a semnat contractul subsecvent pentru achiziţionarea dozelor de vaccin gripal şi a stabilit calendarul de livrare în teritoriu. Valoarea cu TVA a contractului este de 11.205.200 de lei.

Conform contractului încheiat cu câştigătorul licitaţiei, livrarea se face de către furnizor la direcţiile de sănătate publică, începând din 15 septembrie.

“Am luat toate măsurile astfel încât anul acesta să nu mai avem întârzieri în asigurarea vaccinului gripal. Achiziţia se realizează în baza unui acord-cadru încheiat pe o perioadă de 2 ani şi astfel reuşim să asigurăm aprovizionarea la timp şi să demarăm campania de vaccinare în beneficiul celor care au nevoie de acest tip de prevenţie”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, citat în comunicat.

Potrivit MS, campania de vaccinare gratuită vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon. Ea se va derula la cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi, iar beneficiarii sunt persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire: personalul medical, persoane cu vârsta peste 65 de ani – una dintre categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

  Doliu în lumea filmului. Un actor din serialul "True Blood" a murit

Odată cu venirea toamnei, specialiştii recomandă populaţiei să respecte cu stricteţe regulile de igienă personală pentru evitarea îmbolnăvirii: spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse scrie news.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: distributie, doze, vaccin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici