Un greu al PNL îi cere lui Falcă să plece din partid

falca

Tot mai multe voci îi cer lui Gheorghe Falcă să plece din partid. După ce mai mulţi liberali arădeni au cerut ca acesta să demisioneze de la conducerea PNL Arad, a venit rândul ca şi de la nivel central să i se ceară demisia. Ludovic Orban a declarat că cei care au negociat în secret cu preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, să plece din partid. Mai multe surse au acreditat ideea că unii liberali, printre care şi Falcă ar fi încercat cooptarea lui Tăriceanu.

„Dacă vreun lider a angajat o negociere în numele PNL, trebuie să îşi dea demisia. Nu a existat niciun mandat al biroului naţional, la care am participat. Domnul Tăriceanu este cârja PSD, iar în ce-l priveşte pe domnul Băsescu (n.r. – finul lui Gheorghe Falcă), nu mi-am schimbat părerea: e un om distructiv, care nu a făcut decât să otrăvească atmosfera politică din România. În loc să îşi plimbe nepoţeii în parc, continuă să ne asasineze nervii cu prezenţa sa publică”, a spus Orban la Realitatea TV. Acesta a criticat și „luminoasa conducere” a PNL, pentru eșecul major înregistrat la alegerile parlamentare.

„PNL e după un eşec major, care ar fi putut fi prevenit. Am fi putut aborda alegerile cu altă imagine şi altă modalitate….partidul are nevoie de o analiză foarte serioasă. Vă readuc aminte că în ianuarie 2015 avea scorul de 42% şi luminoasa conducere l-a adus la 20%. E nevoie ca la toate nivelele membrii să fie lăsaţi să îşi aleagă lideri reali, serioşi, care să ajute România să meargă înainte”, a declarat Ludovic Orban.

Categorie: arad
Tags: falca, importante, iorban, necocieri, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici