Un arădean a fost trimis în judecată după ce a omorât două persoane aflate pe o motocicletă

tribunal 1363335662

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş, prin rechizitoriul din data de 04.05.2017, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Urs Lucian-Liuţ sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că: „în data de 19.09.2015, în jurul orei 06:20, inculpatul Urs Lucian-Liuţ a condus un microbuz marca Mercedes, pe un drum lateral (ieşirea din zona industrială a loc. Nădab – din curtea unei societăţi comerciale), iar la pătrunderea pe calea Aradului, în dreptul imobilului cu nr. 31 din loc. Nădab, jud. Arad, nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat în coliziune lateral/frontală cu o motocicleta Yamaha condusă de numitul M.A.V., care circula cu viteză pe calea Aradului din loc. Nădab. Accidentul s-a soldat cu decesul numitilor M.A.V. (conducatorul motocicletei Yamaha) şi A.F. (pasager pe motocicleta YAMAHA).

Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Chişineu Criş, spre competentă soluţionare.

Facem precizarea că trimiterea în judecată este o etapă a procesului penal reglementată de codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.

Categorie: arad
Tags: importante, judecata, motociclist, stiri arad, trimis, ucis

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici