Totul despre declararea decesului şi eliberarea certificatului

certificat de deces 400

Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad aduce la cunoştinţa cetăţenilor că potrivit actelor normative în vigoare care reglementează activitatea de stare civilă, decesul poate fi declarat de către orice persoană care are cunoştinţă despre deces, însă certificatul de deces se eliberează la cerere, membrilor familiei sau altor persoane îndreptăţite. Totodată, certificatele de stare civilă se pot elibera şi altor persoane, împuternicite prin procură specială.

Încheierea unui contract de prestări servicii între solicitant şi o societate de servicii funerare, reprezintă manifestarea de voinţă a părţilor semnatare, respectiv „reprezentantul familiei decedatului” şi firma autorizată, prin care părţile convin asupra serviciilor funerare ce se doresc a fi prestate în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 102/2014, fără a implica autorităţile abilitate în eliberarea certificatelor de stare civilă, societăţii prestatoare de servicii. Astfel, firma de servicii funerare nu devine prin simpla încheiere a contractului de referinţă, persoană îndreptăţită căreia să îi fie eliberat certificatul de deces.

Reprezentantul societăţii de servicii funerare poate solicita eliberarea certificatului de deces odată cu declararea şi înregistrarea decesului, dacă este împuternicit prin procură specială întrucât societatea de pompe funebre este angajată în scopul prestării unor servicii în acest domeniu, aspect care nu echivalează cu acordarea unei împuterniciri speciale, astfel cum dispun expres normele juridice în materia stării civile.

Categorie: arad
Tags: certificat, deces, evidenta personaelor, stiir arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici