Toate unitățile sunt obligate să aibă analiza de risc la securitatea fizică

politia romana

Reprezentanţii Poliţiei Române anunţă că începând cu data de 1 iulie 2018, toate unitățile sunt obligate să aibă analiza de risc la securitatea fizică.

Începând cu data de 1 iulie 2018, și-a încetat efectele amânarea termenului până la care unitățile înființate înainte de 16 iunie 2012 erau exceptate de la realizarea analizei de risc la securitate fizică.

Astfel, după această dată, toate unitățile sunt obligate să aibă analiza de risc la securitate fizică, neefectuarea acesteia se sancționează cu amendă de la 10.000 la 20.000 de lei.

Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, prevede că: ,,Ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice (…), societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, indiferent de natura capitalului social, precum și alte organizații care dețin bunuri ori valori cu orice titlu, denumite în prezenta lege unități, sunt obligate să asigure paza acestora.”

Prin normele metodologice de aplicare a legii, aprobate prin HG nr. 301/2012, se prevede că: ,,Adoptarea măsurilor de securitate a obiectivelor, bunurilor și valorilor prevăzute de lege se realizează pe baza unei analize de risc la securitate fizică.”

Termenul inițial, stabilit pentru data de 1 ianuarie 2015, privind obligația elaborării analizei de risc la securitate fizică, a fost prorogat succesiv, ultima dată prin HG nr. 437/2017 până la data de 1 iulie 2018, pentru unitățile înființate până la data de 16 iunie 2012.

Până la data de 1 iulie 2018, doar unitățile înființate înainte de 16 iunie 2012 nu aveau obligația elaborării analizei de risc la securitate fizică (prorogarea s-a referit doar la aceste unități).

  Primul om din lume care va primi 1.250 de dolari lunar ca să nu facă nimic

Unitățile înființate după data de 16 iunie 2012 aveau și au obligația elaborării analizei de risc la securitate fizică.

 

 

 

 

Categorie: mandri.ro
Tags: analiza, arad, fizica, risc, securitate, stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici