Tinerii social democraţi arădeni lansează un apel civic pentru donaţii de sânge

TSD centrul de transfuzie

TSD Arad a demarat la sfărşitul săptămânii trecute o acţiune de mobilizare civică, pe fondul stocurilor veșnic insuficiente de sânge din unitățile medicale arădene.Tinerii social democraţi au făcut apel la locuitorii municipiului de a se prezenta la Centrul de transfuzie sanguină din Arad să doneze sânge pentru semenii lor aflaţi în suferinţă.

 

„Ne-am bucurat că apelul nostru a avut şi are ecou, în special în rândul tineretului, pentru că acţiunea noastră continuă şi din ce în ce mai mulţi arădeni se deplasează la Centrul de transfuzie sanguină din Arad pentru a veni în ajutorul celor suferinzi. Datele statistice arată că în ţara noastră, doar 1,7% din populaţie donează sânge anual, adică de aproape patru ori mai puţin decât media europeană.De aceea este extrem de important să ne reconsiderăm atitudinea şi să găsim nuanţele potrivite pentru a sensibiliza opinia publică legat de acest fenomen.Se ştie faptul că o pungă de sânge poate salva până la trei vieţi omenești şi nu este deloc puţin lucru să rezonezi la suferinţa umană şi să adopţi o poziţia publică demnă de un cetăţean responsabil.Revenim cu rugămintea publică ca arădenii să se prezinte şi în perioada următoare la Centrul de transfuzie şi să dea cu adevărat dovadă de conştiinţă civică şi altruism”, spune Ingrid Iordache, preşedintele TSD Arad

Categorie: arad
Tags: centru transfuzii, donare, psd arad, sange, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici