Tezaurul Muzeului de Istorie nu este asigurat

teyaur

Directorul interimar al Muzeului Național de Istorie a României (MNIR), Ernest Oberlander-Tarnoveanu, a declarat că tezaurul nu este asigurat, întrucât Ministerul Culturii nu a prevăzut niciodată fonduri pentru asigurarea pieselor din muzeu.

„Tezaurul nu este asigurat, pentru că, deși legea 182 este în funcțiune din anul 2000, niciodată Ministerul Culturii nu a prevăzut bani pentru asigurarea pieselor din muzeu. Piesele sunt asigurate doar în momentul în care părăsesc muzeul pentru expoziții, investigații. Aceasta este situația generală la toate muzeele din țară”, a spus Ernest Oberlander-Tarnoveanu, într-un interviu acordat agenției News.ro.

Potrivit sursei citate, în timpul mandatului său de cinci ani, directorul interimar a organizat noi depozite pentru patrimoniu, cu mobilier adecvat, pentru a-l pune la adăpost, și a făcut inventarierea și reevaluarea acestuia. „Suntem singura instituție muzeală din țară care a făcut, în mod sistematic, reevaluarea patrimoniului, a cărui valoare a crescut de la puțin peste 3.000.000 lei la începutul lui 2011, la peste un miliard de lei, la sfârșitul lui 2015, asta după ce am reușit să reevaluăm circa 10% din totalul colecțiilor”, a explicat directorul interimar al MNIR.

MNIR are o colecție de 750.000 de piese, ce reunește importante descoperiri arheologice și documente istorice ale României, multe dintre ele fiind unicate atât în țară, cât și în străinătate. Patrimoniul muzeului acoperă o perioadă de aproximativ 600.000 de ani de prezentă umană în acest spațiu geografic, începând din preistorie până în contemporaneitate. În sală Tezaurului Istoric sunt expuse peste 3.000 de piese deosebite, unele unicat, realizate din metale și pietre prețioase aparținând unor civilizații care au existat, de-a lungul timpului, pe teritoriul actual al țării noastre sau ilustrând evenimente și activitatea unor personalități istorice din vremurile trecute, se arată pe site-ul instituției.

  Un selfie pe malul unui râu a dus la moartea a 7 oameni

Muzeul Național de Istorie a României urmează să fie închis pentru lucrări de refacere, ce ar urmă să înceapă în cea de-a două jumătate a anului 2017 și ar trebui să se desfășoare vreme de cinci ani, până în 2021-2022.

Costurile lucrărilor sunt estimate la 89.200.000 de euro, fără TVA, în timp ce proiectarea este estimată la peste 3.640.000, fără TVA.

sursa: www.romanialibera.ro;

Categorie: mandri.ro
Tags: aur, Ministerul Culturii, muzeu istorie, patrimoniu, tezaur

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici