Teroare la Londra. Ce se știe până acum

IMG 2305

Terorismul dă încă o lovitură la Londra, la mai puţin de două săptămâni de la atacul de la Manchester şi la nici trei luni de la atentatul de la Westminster Bridge.

Seara trecută, o camionetă a intrat într-un grup de oameni pe London Bridge. La scurt timp, foarte aproape, la Borough Market s-au auzit mai multe împuşcături. Sunt cel puţin 6 morţi şi 20 de răniţi, potrivit unui bilanț provizoriu. Deocamdată, nu sunt informații că printre victime ar fi și cetățeni români.

IMG 2307
Trei dintre atacatori ar fi fost neutralizaţi, scrie presa britanică.

Duminică dimineața, la Londra este programată o reuniune a Cobra, celula de criză din Marea Britanie care se întruneşte în orice situaţie de securitate naţională. Ședinţa va fi prezidată de Theresa May, premierul britanic.

Haosul a cuprins zona din jurul London Bridge la 22:08, ora Londrei, 00:08 ora României. O dubă albă a intrat în plin într-un grup de pietoni.

După doar câteva minute, poliţia primea altă alertă – împuşcături şi înjunghieri într-un resturant din zona Borough Market, aflată la mai puţin de cinci minute de mers pe jos, de London Bridge.

„Persoane înarmate cu cuţite pur şi simplu au înjunghiat oameni, de parcă nu le-ar păsa de nimic”, au povestit martori oculari. Erau cel puțin trei, au spus ei la BBC.

„Eram în zona Borough Market. Am auzit ţipete şi am văzut oameni fugind. În primele momente nu ne-am panicat. Am crezut că sunt persoane în stare de ebrietate. Am început să fugim când o femeie ne-a spus că cineva este la pământ şi sângerează, o altă persoană în stradă. Arăta în direcţia noastră. Am luat-o pe Georgi şi am fugit. Am văzut nişte bucătari în spate, au venit spre mine şi mi-au spus că a fost un atac terorist, mi-au spus să închidem uşile, să adăpostim oamenii. Am condus oamenii în hotel. Apoi, eu şi unul dintre bucătari am închis uşile şi le-am încuiat. Am adus pe toată lumea în hotel”, a povestit un alt martor.

Între timp poliţia continua să evacueze localurile din zonă şi să scoată cât mai mulţi oameni din zona zero a cercetărilor.

„Poliţişti au umplut zona, aparent ar fi arestat un bărbat, undeva în zona Borough Market, strigau către trecători şi îi evacuau, în paralel forţele antitero înaintau de-a lungul străzii strigând către oameni să se dea la o parte din calea lor”, relata Nick Robertson, corespodent CNN.

  Staţie de metrou din Londra, evacuată scurt timp din cauza unui pachet suspect

„Puteţi vedea mulţi oameni, o să mă dau la o parte, sper că puteţi vedea mulţi oameni cu mâinile ridicate deasupra capetelor, aceasta este strada Southwark, în mod normal foarte aglomerată sâmbătă seara”, relata și corespondentul BBC.

Duba albă folosită în atacul de pe London Bridge fusese închiriată cu doar câteva ore înainte de atac.

După ce vehiculul a fost folosit pentru a lovi trecătorii, exact ca în atacul din martie de pe Westminster Bridge, din maşină au coborât mai mulţi bărbaţi înarmaţi. În plus, ei purtau un soi de armură, care semăna în acelaşi timp cu o centură cu explozibili. Doi dintre ei au fost neutralizaţi rapid de forţele de securitate, după cum se vede şi într-o fotografie.

 

IMG 2306 1

– Poliţia metropolitană spune că a început să primească informaţii că un vehicul a lovit pietoni pe Podul Londrei la ora 22:08.

– Vehiculul, un microbuz alb, a continuat să meragă de la London Bridge către Borough Market.

– Suspecţii au coborât din maşină şi mai multe persoane au fost înjunghiate, inclusiv un ofiţer de poliţie.

– Trei bărbaţi consideraţi suspecţi au fost împuşcaţi mortal la opt minute după primul apel care anunţa incidentele.

– Suspecţii purtau veste explozive false. Identitatea lor nu a fost anunţată.

– Şase persoane au fost ucise şi cel puţin 30 au fost transportate la spital.

– Atacul nu a fost încă revendicat.

Atacul de sâmbătă, de la Londra, are loc la aproape două luni şi jumătate de la cel din apropierea Parlamentului britanic, soldat cu moartea a şase persoane, inclusiv a unei românce şi cu rănirea altor 50 şi la mai puţin de două săptămâni de la atentatul de la Manchester Arena, când 22 de persoane au fost ucise, iar alte 116 au fost rănite. În 22 martie, atacatorul, Khalid Masood, a intrat cu maşina în pietoni pe Podul Westminster. A intrat apoi cu vehiculul într-un gard, a ieşit din maşină având în mână un cuţit şi a fugit spre Parlament, fiind împuşcat.

În 22 mai, un bărbat de 22 de ani, identificat ca Salman Abedi, a detonat o bombă artizanală în timp ce spectatorii părăseau Manchester Arena, unde avusese loc un concert al artistei Ariana Grande. Bilanț: 22 de morți scrie digi24.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: atac terorist, atentat, importante, Londra, teroristi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici