Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad, parte a unei coproducții teatrale internaționale

EXIT afis

Exit” este coproducția Teatrului Maghiar “Csiky Gergely ” Timișoara, a Teatrului Clasic ” Ioan Slavici” Arad și a Teatrului Național Sombor din Serbia și reprezintă    spectacolul de deschidere a Festivalului Euroregional de Teatru TESZT.

Evenimentul organizat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara, a ajuns în acest an la cea de-a zecea ediție. Cu un subiect ce abordează  o temă de actualitate, cea a imigranților-emigranților, spectacolul  oferă  artiștilor  din Arad, Timișoara și Sombor,  prilejul de a  susține  adevărate  partituri actoricești,  fiecare contribuind  cu experiența și profesionalismul său la conturarea unor povești de viață într-o lume nouă  la care încearcă să se adapteze.

Spectacolul ’’Exit’’   regizat de Schilling Árpád   are în distribuție și  doi actori ai Teatrului Clasic ’’Ioan Slavici’’ Arad:  Carmen Vlaga-Bogdan si  Andrei Elek.

Spectacolul va avea parte de trei premiere,  câte una la fiecare dintre cei trei coproducători. Astfel, după premiera de la Timișoara, din cadrul TESZT, a doua premieră a spectacolului  ’’Exit’’ este programată în Serbia, la Sombor.

În Arad, premiera spectacolului ’’Exit’’  va avea loc în data de 8 iunie 2017, la ora 19,  la Teatrul Clasic ’’Ioan Slavici’’. Spectacolul se joacă în limbile română, maghiară și sârbă și este subtitrat  în limbile  engleză, română și maghiară.

Categorie: arad
Tags: clasic, exit, importante, stiri arad, teatru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici