Tăriceanu are mari probleme de sănătate

Călin Popescu Tăriceanu este propus prim ministru de către Victor Ponta

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, are probleme de sănătate, anunță direcția de comunicare a Senatului.

„Preşedintele Senatului României, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, şi-a anulat toate întâlnirile programate astăzi şi nu va participa nici la activităţile din Senatul României. Pe fondul unor activităţi politice intense care l-au solicitat fizic în mod deosebit coroborate cu o dietă alimentara hipocalorică, domnul Călin Popescu-Tăriceanu a manifestat o stare de slăbiciune, motiv pentru care medicii i-au recomandat o reducere temporară a activităţilor şi o ajustare a dietei”, se arată în comunicatul Senatului.

Daniel Constantin, a declarat, luni, intr-o conferinta de presa, că Tăriceanu „nu a fost spitalizat”. “Am speranta ca de maine va reveni la Senat”, a spus el. “Aseara am vorbit si era intr-o stare foarte buna, am fost surprinsi si noi. Acum e pe mâini bune, cu tratament”, a mai spus Constantin.

Președintele Senatului a fost citat și audiat la sfârșitul săptămânii trecute la DNA Brașov în Dosarul retrocedărilor frauduloase.

 

Sursa:stiripesurse

Categorie: mandri.ro
Tags: probleme, stare, tariceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici