Tablouri de milioane de euro au stârnit curiozitatea românilor

brauner

Zeci de mii de oameni au stat la coadă în ultimele zile pentru artă. Au vrut să admire lucrări celebre, unele expuse pentru prima dată, aduse la Bucureşti din muzee şi colecţii private din toată ţara. Operele ce valorează milioane de euro mai pot fi văzute la Palatul Dacia în această seară până la ora 24, şi mâine, de la prânz – până seara la 21.00.

Brâncuşi, Tonitza şi Victor Brauner au fost motivele care i-au făcut pe 35.000 de români să stea la rând în ultimele zile pentru a intra în muzeul de pe Lipscani.

Adunate din 22 de muzee din ţară şi din zeci de colecţii private, tablourile expuse i-au copleşit pe specialişti.

Ioana Ciocan, director general Art Safari: „În expoziţia Dada avem 3 lucrări de Brauner una lângă alta, fiecare din aceste lucrări are o valoare de 500.000 de euro”.

Adina Renţea, director pavilion muzeal Art Safari: „Unele au fost expuse acum, în această expoziţie pentru prima dată”.

Sculptura lui Brancuşi, Ecorşeul, păstrată de Academia de Arte, a mai fost expusă doar în 1903, în holul Ateneului Român, iar zece tablouri sunt lucrări de tezaur, adică au cea mai înaltă clasare mondială, fiind încadrate în patrimoniul umanităţii. Fetiţa cu fundiţă roz a lui Nicolae Tonitza a fost expusă doar pentru trei zile, ultimele ale expoziţiei. Estimat la peste 120.000 de euro, tabloul în culori pale se va întoarce în seiful unei băncii comerciale care îl deţine. Pentru a-i creşte valoarea, spun specialiştii.

Adina Renţea, director pavilion muzeal Art Safari: „Acesta este una din strategiile folosite de bancă de a-şi pune în evidenţă cât mai bine lucrările pe care le deţine”.

  Legile Justiţiei: Senatul a adoptat legea privind organizarea judiciară

Un an de zile a durat numai strângerea sutelor de tablouri pentru această expoziţie care se va închide duminică. Astăzi, uşa muzeului rămâne deschisă până la miezul nopţii.

sursa: www.digi24.ro;

Categorie: mandri.ro
Tags: brancusi, brauner, picturi scumpe, tablou celebru, tablouri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici