Statul Islamic ar fi creat o toxină mortală pe care ar putea să o folosească în Europa, avertizează şeful departamentului de contra-terorism din Maroc

v2 Isis Custom

Europa a fost afectată în ultimele luni, de două atentate teroriste sângeroase, marca Statul Islamic. Majoritatea statelor europene se tem să nu fie următoarea ţintă. Abdelhak Khiame, directorul Biroului Central al investigaţiilor judiciare, avertizează în cotidianul britanic The Sun  că jihadiştii ar putea pune la cale un atac cu arme chimice. Statul Islamic a creat o toxină care este letală daca este atinsă.

Abdelhak Khiame a transmis că agenţia sa a descoperit la timp un posibil atac cu gaz muştar şi că Statul Islamic a creat o toxină care este letală daca este atinsă, informeaza The Sun.
“În ceea ce priveşte armele chimice, am văzut cât de uşor le este să le fabrice. Substanţele care au fost folosite în complotul descoperit de noi în februarie sunt disponibile în magazinele din Marea Britanie şi din toată Europa. Ei pot să folosească aceste substanţe foarte uşor pentru a crea astfel de arme”, a spus acesta.
Celula marocană descoperită de autorităţi era formată din zece persoane. Agenţii cred că grupul crease gaz muştar. Într-unul dintre borcanele descoperite de agenţi se află o substanţă extrem de periculoasă. Aceasta provoacă leziuni nervilor şi tesutului cerebral, putând fi folosită pentru a contamina alimentele, apa sau pentru a fi pulverizată în aer.
“Una dintre substanţele pe care le-am găsit este atât de periculoasă, încât dacă este pulverizată pe mânerul uşii de la o maşină şi o atingi, o să mori”, a spus Abdelhak Khiame.
Declaraţiile lui Abdelhak Khiame vin pe fondul temerilor că Statul Islamic schimbă tactica în urma exploziilor din Bruxelles.
Premierul Marii Britanii: Statul Islamic vrea sa imprastie cu drona materiale nucleare peste marile orase
Şi premierul britanic, David Cameron, a avertizat, vineri, liderii occidentali că Statul Islamic intenţionează să folosească drone pentru a împrăştia materiale nucleare asupra oraşelor occidentale.
ISIS, îndemn la atacuri în Germania
Statul Islamic şi-a îndemnat susţinătorii din Germania să lanseze atacuri similare celor de la Bruxelles, care să vizeze biroul cancelarului Angela Merkel, dar şi aeroportul din Koln, unul din principalele oraşe ale ţării, relatează Russia Today, care precizează că, în pofida ameninţărilor, autorităţile de la Berlin nu intenţionează să sporească măsurile de securitate.
Potrivit centrului de monitorizare a activităţii jihadiste online SITE, Statul Islamic a dat publicităţii un clip cu fotografii care incită islamiştii germani să transforme ţara lor de origine, calificată drept “inamic”, într-un câmp de luptă.
Într-una dintre imagini apare clădirea în care se află biroul Angelei Merkel în flăcări, în timp ce în apropiere se văd un combatant şi un tanc. Un alt cadru îndeamnă teroriştii să atace aeroportul din Koln, unul dintre cele mai mari din ţară.
 O a treia imagine face referire la participarea Germaniei la coaliţia condusă de Statele Unite şi care luptă împotriva Statului Islamic în Siria. Aceasta arată un avion, ce pare a fi un Tornado, folosit de aviaţia germană. Pe fundal se află feţe însângerate de copii şi femei – o referire, potrivit presei, la civilii ucişi în atacurile coaliţiei asupra teritoriilor controlate de ISIS.
Poliţia federală germană, BKA, care monitorizează eventualii militanţi cu paşapoarte germane, a anunţat că este la curent cu ameninţările, dar nu crede că imaginile vor afecta măsurile de securitate din ţară. “Ştim despe acest material, iar experţii noştri îl verifică (…). Este clar că Germania este ţinta terorismului internaţional şi că ar putea avea loc atacuri, dar acest material nu schimbă evaluarea noastră în ceea ce priveşte securitatea”, a precizat o purtătoare de cuvânt a BKA.
În luna noiembrie, ministrul german de interne, Thomas de Maiziere, a dezvăluit că sute de potenţiali terorişti, cu experienţă de luptă, s-au mutat în Germania. Majoritatea sunt cetăţeni germani care au fugit în Siria sau Irak pentru a lupta alături de ISIS şi care s-au întors în ţară.
Potrivit lui, numărul de potenţiali atacatori din Germania este “mai mare ca niciodată” şi a estimat că circa 760 de cetăţeni germani s-au alăturat teroriştilor. Circa o cincime dintre ei sunt femei, care, de regulă, nu luptă în rândul jihadiştilor, ci îi “ajută în alte moduri”, a explicat oficialul.
Cei mai mulţi luptători străini europeni din rangurile Statului Islamic sunt britanici, francezi şi belgieni, însă Belgia rămâne în continuare cea mai importantă sursă de jihadişti în comparaţie cu populaţia ţării, care se ridică la 11,2 milioane, transmite Reuters.
Un număr de 4.294 de europeni s-au alăturat jihadiştilor Statului Islamic în conflictul sirian, dintre care 30% s-au întors în ţările de origine, iar 14% au decedat în luptă.
Circa 17% dintre europenii care au călătorit în Siria sunt femei, iar 23% erau recent covertiţi la Islam. Cei mai mulţi provin din zone urbane sau suburbii ale marilor metropole.
Belgia rămâne cea mai importantă sursă de luptători străini pentru Statul Islamic, cu 41 de jihadişti pentru fiecare milion de oameni. Nu întâmplător celula teroristă care a planificat atentatele din Paris şi Bruxelles provenea din cartierele de imigranţi din Belgia.
Dintre jihadiştii belgieni care s-au alăturat Statului Islamic, doar 18% au revenit în ţară, în comparaţie cu peste jumătate din luptătorii străini danezi, austrieci şi suedezi, care ar completa topul statelor europene ce contribuie cu luptători străini.
Cei mai mulţi jihadişti ca număr provin din Franţa, unde peste 900 de radicali s-au alăturat Statului Islamic. Topul este completat de Germania şi Marea Britanie.
În schimb, statele est-europene, cu o populaţie musulmană redusă, au contribuit cu cei mai puţini luptători străini.
România, ţară de tranzit pentru terorişti
România poate fi o ţară de tranzit pentru jihadiştii care se întorc în Europa după ce au luptat alături de Statul Islamic în Siria sau Irak, iar unul sau mai mulţi români s-ar afla în prezent în cele două ţări din Orientul Mijlociu, unde s-au alăturat islamiştilor, se arată într-un raport al Centrului Internaţional Antiterorism de la Haga, care avertizează că aproape 1.300 de luptători ISIS se află deja pe continentul european, unde ar putea pregăti atentate.
“Potrivit autorităţilor române, până în octombrie 2015, România nu a înregistrat niciun combatant din ţară. Însă un raport referitor la numărul jihadiştilor din ISIS din martie 2015 menţionează că unul sau mai mulţi combatanţi din România ar putea fi în Siria-Irak”, se arată în raportul publicat de experţii de la Haga.
În general puţini oameni din ţările din Europa de Est, care nu au comunităţi mari de imigranţi sau de musulmani, s-au alăturat ISIS.

Sursa: www.adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici