Stănculea: Pacientul cu o rană invadată de viermi a decedat, dar nu din cauza larvelor

paturi spital

Pacientul de la Secţia de Anastezie Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală care avea o rană invadată de viermi a decedat, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al spitalului, Adrian Stănculea. “Pacientul a decedat, dar nu din cauza larvelor. Acele larve nu îl omoară”, a susţinut Stănculea.

 

“Pacientul a decedat, dar nu din cauza larvelor. Acele larve nu îl omoară. Nu înseamnă că le lăsam să stea pe pacient. Imaginea e reală. Nu am ce să comentez. A existat situaţia asta, a unui pacient care avea în zona arsă cei patru-cinci viermi.Sunt zone de necroză unde nu poţi băga degetele şi să speli ca pe mâini, că poţi rămâne cu urechea în mână. Zonele acelea se spală cu delicateţe. E de ajuns să fie o muscă, nu vă închipuiţi că e ca la gunoi”, a declarat Adrian Stănculea, joi dimineaţă, la Antena 3.

 

GSP a difuzat, joi, o înregistrare video de la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală cu un pacient internat la Terapie Intensivă care are viermi într-o plagă de pe ceafă, imaginile fiind filmate de un medic care spune că în spital mai este un caz similar, în condiţiile în care secţia este invadată de muşte.

 

GSP spune că autorul filmării este un medic, iar imaginile au fost realizate în urmă cu două zile, în secţia Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală. În imagini apare un pacient care în spatele urechii are o rană invadată de viermi albi.

 

“Mai e un caz identic, însă n-am reuşit să-l filmăm decât pe acesta”, spune medicul.

 

“Sunt oameni internaţi la Arşi în urmă cu 10-11 zile. Au fost aduşi direct la noi. Cum secţia e plină de muşte, ceea ce se vede pe filmare sunt, cu mare probabilitate,  larve de muşte”, adaugă dictorul, care insistă ca filmul să fie făcut public în pofida durităţii sale.

 

”Ce sens are să ascundem realitatea? Ce e mai grav: să arătăm sau să îndurăm aşa ceva, pacienţii şi noi, cei care ştim (…) Acestea sunt condiţiile în care sunt trataţi pacienţii în acest spital! Şi trebuie schimbate!”, adaugă medicul.

  Laserul de la Măgurele, gata de montare în vara lui 2016

 

Contactat de GSP, şeful secţiei ATI de la Spitalul de Arşi, Adrian Stănculea, a răspus iniţial că i se pare puţin probabil acest caz, apoi recunoaşte faptul că pacienţii sunt trataţi în condiţii de igienă precară.

 

“Am mai avut cazuri, dar la internare şi era vorba de pacienţi aflaţi într-o stare de mizerie fiziologică. Dar apoi sunt curăţaţi, spălaţi în unica şi celebra baie de la ATI şi dezinfectaţi”, spune Stănculea.

 

În momentul în care i se atrage atenţia că în acest caz este vorba despre pacient care a acumulat deja zece zile de la internare, Stănculea a răspuns: “Este, evident, vorba de larve de muscă, deci a existat o contaminare. Ceea ce e foarte probabil, deoarece secţia ATI nu are condiţii de izolare, nu avem uşi glisante, nu avem aer condiţionat, deci putem avea muşte… dar aici putem vorbi şi despre o deficienţă în tratamentul medical, deoarece aceşti pacienţi trebuie curăţaţi şi pansaţi zilnic”.

 

În prezent, o comisie de disciplină face verificări la Spitalul de Arşi din Capitală, după ce o femeie a murit la o săptămână după ce i-a fost făcută o transfuzie de sânge greşită.

 

Femeia, în vârstă de peste 60 de ani, a ajuns la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti în noaptea de 13 spre 14 iunie, atunci i-a fost făcută o transfuzie cu grupa de sânge B, deşi aceasta avea grupa A , şi a murit la o săptămână după internare.

 

Purtătorul de cuvânt al Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti, dr. Adrian Stănculea, a declarat, miercuri, că în noaptea în care femeia a ajuns la spital, în stare gravă, au fost “nişte vicii de procedură”. El a precizat că, atunci când a ajuns la spital, femeia era „în şoc hemoragic, cu muşcături de câine, oase rupte şi o mână atârnând, iar în camera de gardă i s-a spus că are grupa de sânge A, dar la perfuzie i-a fost pus sânge din grupa B”.

 

Întrebat dacă medicul care a făcut transfuzia a fost suspendat, Adrian Stănculea a spus că acesta profesează în continuare, o eventuală măsură urmând să fie luată după verificări, prin decizii ale conducerii spitalului şi Colegiului Medicilor.

Sursă: www.news.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: decedat, filmutet, larve, pacient, sectie ATI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici