Sophia Loren, la Cluj: Vreau să joc într-un film al unui regizor român

Sixty and Me Happy 81st Birthday Sophia Loren

Actrița italiană Sophia Loren a ajuns ieri la Cluj-Napoca, pentru a participa la festivalul de film TIFF. În timpul unei conferințe care a avut loc vineri, actrița a susținut că apreciază cinematografia românească, potrivit b1.ro.

Mai mult, Sophia Loren a precizat că filmele româneşti sunt, câteodată, unele dintre cele mai bune.

„Filmele româneşti le vedem la televizor, la festivaluri, câteodată sunt cele mai bine făcute vreodată în lumea filmului. Acum nu mai sunt adolescentă, cred că, înainte de a spune «da» unui rol, trebuie să mă gândesc cu mare atenţie, pentru că vreau să fac ceva care mi se potriveşte, se potriveşte cu sentimentele mele, ar trebui, cu adevărat, să fie o operă de artă. Da, aş lua în considerare, orice actor se gândeşte la asta”, a spus actrița.

 

Sophia Loren va primi, sâmbătă, la gala de închidere a TIFF, Premiul pentru întreaga carieră, acesta urmând să îi fie înmânat de fotomodelul Mădălina Ghenea.

Festivalul Internaţional de Film Transilvania TIFF se desfăşoară la Cluj-Napoca în perioada 27 mai – 5 iunie.

 

 

Sursa:dcnews

Categorie: mandri.ro
Tags: cluj, festival, film, regizor, roman, Sophia Loren

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici