Slujbă de pomenire a Majestăţii Sale Regina Ana a României, la Arad

slujba

La Catedrala arhiepiscopală din Arad, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de soborul de preoţi catedrali, a săvârşit o slujbă de pomenire în cinstea Majestăţii Sale Regina Ana a României.

La finalul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a evocat prin cuvinte alese viaţa şi personalitatea  Reginei Ana a României, amintind că de multe ori a vizitat aceste părţi ale Aradului, mai ales în preajma sărbătorilor creştine şi nu numai, având reşedinţa la Săvârşin.

La slujbă a participat şi Alexandru-Tiberiu Dekany, copreşedinte al Societăţii Amicii Regelui Mihai.  „Astăzi este una dintre zilele acelea care, deşi ştii că sunt inevitabile, preferi să crezi că nu vor veni niciodată. Dumnezeu să o odihnească în pace pe Majestatea Sa Regina Ana a României! Sincere condoleanţe Familiei Regale! Dumnezeu să-l aibă în pază pe Regele Mihai”, a declarat Tiberiu Dekany.

Marţi va avea loc o altă slujbă de pomenire la Săvârşin, locul unde Familia Regală a României îşi petrecea  marile sărbători creștine.

Categorie: arad
Tags: dekany, regina ana, slujba pomenire, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici