Situaţie DRAMATICĂ în România: Cele mai multe femei abuzate se întorc la agresor. Care sunt motivele

45fc18429861bcf4565b18c70ae3fe4a

De cele mai multe ori victimele violenţei în familie revin la agresor din motive financiare sau pentru că sunt ameninţate, spun reprezentanţii centrului de găzduire pentru femei Anais, precizând că femeile abuzate pot primi, pentru cel puţin pentru 14 zile, protecţie într-un centru de găzduire.

Reprezentanţii centrului de găzduire spun că, după părăsirea instituţiei, unele femei solicită divorţul şi devin independente, însă, de cele mai multe ori, acestea se întorc la agresori.

„Întoarcerea la agresori se datorează faptului că unele victime nu sunt independente financiar, fie nu au fost lăsate să lucreze niciodată, iar perspectiva de a se întreţine singure pe ele şi copii le sperie, fie nu au studii, nu au calificările necesare şi nu acceptă să facă o muncă necalificată, fie nu cunosc limba – în cazul victimelor de altă naţionalitate, fie din convingere religioasă – în cazul femeilor de origine musulmană”, a declarat, pentru MEDIAFAX.RO, reprezentantul centrului ANAIS, avocatul Giulia Crişan.

Categorie: mandri.ro
Tags: agresor, femei abuzate, romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici