Sfârșitul unei ere! Iată cum s-a desfășurat primul El Clasico fără Ronaldo și Messi

1540557454 91277

În ciuda lipsei celor 2 superstaruri care au scris istoria ultimului decenui de El Clasico, derby-ul a fost un spectacol copios, în special pentru fanii grupării catalane care au stabilit un nou record de audiență în acest sezon, peste 93.000 fiind prezenți pe Camp Nou.

Barcelona a avut un start de partidă de vis, dominând cu o posesie aproape de 70% și cu brazilianul Coutinho marcând în minutul 11 după o pasă din flanc a lui Jordi Alba. Meciul a fost o premieră și din punct de vedere al arbitrajului video (VAR), care a fost folosit pentru prima dată în istoria meciurilor Barcelona – Real pentru a dicta o lovitură de pedeapsă în minutul 30 după o gafă imensă a francezului Varane. Luis Suarez a executat perfect pentru 2-0 și astfel gruparea blaugrana a intrat cu avantaj la pauză.

Julen Lopetegui miza pe o întoarcere de scor, mai ales că sub conducerea acestuia Real Madrid a reușit un record negativ de minute fără gol dat și o serie succesivă de 5 meciuri fără victorie în campionat. Astfel, Real a arătat cu totul diferit în repriza secundă, Los Blancos setând ritmul și recâștigând posesia. Marcelo a redus din diferență devreme, încă din minutul 50 iar șutul lui Modric de peste 5 minute putea să aducă egalarea dar acesta a lovit bara laterală.

Barcelona a răspuns prin bara uruguayanului Suarez, care nu s-a dat bătut și a marcat încă 2 goluri, reușind astfel să marcheze un hat-trick istoric. Ultimul jucător care a reușit o astfel de performanță (în afară de Messi) a fost Romario în 1994 într-un derby terminat 5-0. Arturo Vidal a stabilit scorul final la doar 3 minute de la intrarea pe teren, dintr-o lovitură de cap executată perfect din centrarea altui nou-intrat: Dembele.

  „Nea Băse“ Unificatorul

5-1 a arătat tabela de marcaj la finalul celui de-al 177-lea El Clasico, meci care a fost și cel mai scump în ceea ce a privit prețul biletelor. 179 de euro a fost cel mai ieftin bilet în zona superioara a stadionului catalanilor, în timp ce 499 de euro a fost prețul celui mai scump bilet simplu (excludem zona VIP).

De notat este și faptul că Lopetegui a fost demis după această partidă, iar fostul antrenor care le-a adus titlul celor de la Chelsea în sezonul 2016/2017, Antonio Conte, are cele mai mari șanse să-i ia locul.

Categorie: mandri.ro, sport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici