Semnificaţii istorice pentru ziua de 17 martie

alecu russo bust din parcul orasului vatra dornei 44b1a620e28529

În anul 1819 s-a născut poetul Alecu Russo, autorul volumului “Cântarea României” (m. 5 feb 1859), iar o sută de ani mai târziu, în 1919, avea să se nască Nat King Cole (Nathaniel Adams Coles), pianist, compozitor, interpret de jazz şi cântăreţ american (m. 15 feb 1965).

1883 – S-a născut, la Curtea de Argeş, scriitorul Urmuz (Demetru Demetrescu-Buzău) (m. 23 noiembrie 1923).


1921 – A încetat din viaţă Nikolai Jukovski, savant rus, unul dintre fondatorii hidro şi aerodinamicii moderne, considerat “părintele” aviaţiei ruse


1936 – Au fost promulgate Codul Penal şi Codul de Procedură Civilă, intrate în vigoare la data de 1 ianuarie 1937.


1938 – S-a născut balerinul şi coregraful Rudolf Nureiev (m.1993).


1940 – A încetat din viaţă actorul Ion Brezeanu (n. 1 decembrie 1869). A interpretat personaje comice din opera lui Ion Luca Caragiale (Ipingescu din “O noapte furtunoasă” şi Cetăţeanul turmentat din “O scrisoare pierdută”).


1941 – A încetat din viaţă, la Cannes (Franţa), Nicolae Titulescu. Acesta a fost un diplomat şi om politic român, în repetate rânduri ministru, fost preşedinte al Ligii Naţiunilor. S-a născut pe 4 martie 1882, la Craiova.


1944 – S-a născut Paul Cornel Chitic, dramaturg, critic de teatru şi critic de artă. A fost membru al Uniunii Artiştilor Plastici şi al Uniunii Scriitorilor, precum şi laureat al Premiului Uniunii Scriitorilor 1966. A murit pe 8 iulie 2007.


1959 – Dalai Lama, liderul spiritual al Tibetului se autoexilează în India, după o răscoală armată nereuşită a populaţiei tibetane.


1973 – A încetat din viaţă scriitorul şi publicistul Demostene Botez (n. 29 iul 1893).


1976 – A încetat din viaţă regizorul Luchino Visconti. A regizat filmele “Ghepardul” (1963) şi “Nopţi albe” (1957), a fost scenaristul filmului “Rocco şi fraţii săi” (1960). S-a născut la 2 noiembrie 1906, la Milano.

  O biserică monument-istoric din Buzău, veche de 700 de ani, a fost cuprinsă de flăcări

1990 – A fost inaugurată Opera Bastille la Paris.


2005 – A încetat din viaţă Adrian Marino, critic, istoric şi teoretician literar (n. 1921)

Sursa: www.mediafax.ro / Foto: www.trilulilu.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici