Şeful secţiei de Medicină Internă de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgență Arad, Dr. Simona Borta: „Încerc să pun pacienţii pe primul plan”

simona

Peste 1.000 de pacienţi trec anual pragul Secţiei de Medicină Internă din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Secţia, care se află la etajul IV a spitalului funcţionează din anul 1981 şi are 48 de paturi cu două compartimente: 5 paturi de alergologie, opt endocrinologie şi restul de 35 de paturi sunt de medicină internă.

„Despre performanțele fiecărei secții vorbesc în primul rând indicatorii de calitate ai serviciilor medicale, iar secția Medicină Internă I a obținut indicatori foate buni în ultimul an; sunt peste media naţională. Avem rulaj mare pe pat, avem foarte mulţi pacienţi, aproximativ 1.200 pe an, marea majoritate a acestora fiind internați în regim de urgență.

Prin definiție Medicina Internă  este o specialitate complexă, astfel încât și patologia secției noastre include o multitudine de afecțiuni.

Oferim pacienților internări pe pat, internări de zi și servicii în ambulatorul de specialitate.”, a declarat medicul primar Simona Borta, şef secţie.

Medicul Borta și-a început activitatea pe secția Medicină Internă I în anul 2005 ca rezidentă, sub îndrumarea domnișoarei Prof. Dr. Maria Pușchiță, iar de un an jumătate  este şef de secţie.

Întrebată fiind despre numărul mare de pacienți pe care îi tratează,  a răspuns: “Aceasta se datorează faptului că fac foarte multe gărzi și implicit multe internări,  intru in contatct cu foarte multe cazuri. Am făcut asta tot timpul. Este vorba şi despre atitudinea faţă de pacienţi. Noi cei tineri putem să facem o schimbare. Suntem o echipă tânără formată din cinci medici și o avem alaturi de noi și pe domnișoara Prof. Dr. Maria Pușchiță care ne împărtășește în continuare cunoștinte din vasta sa experiență. Avem multe cazuri care ne impresionează, ne marchează, dar trecem mai departe”.

  Companiile din Romania ar putea fi clasificate in functie de rating

Secretul, mai spune ea, este că a încercat să pună pacienţii pe primul plan şi aşa a învăţat şi colectivul să facă. „Pacientul este cel mai important. O vorbă bună şi un ton adecvat sunt două lucruri esențiale în managementul fiecărui caz”, mai adaugă medicul. Cu privire la salariu aceasta a declarat că este mulţumită şi de asemenea ne-a spus că secţia este sprijinită atât de conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad cât și de Consiliul Judeţean Arad.

 

 

 

 

Categorie: arad
Tags: arad, borta, interna, medic, medicina, sef sectie, stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici