Se vinde Hotelul Ardealul

76788444

Proprietarii Joiţa şi Carol Papp speră să obţină pe clădirea monument istoric 8,4 milioane de euro.

Hotelul Ardealul, monument istoric construit între anii 1840-1841, restaurat în 1974, a fost scos la vânzare. Proprietarii acestuia, Joiţa şi Carol Papp, speră să obţină în urma tranzacţiei nu mai puţin de 8,4 milioane de euro. Atuul principal al obiectivului scos la vânzare îl constituie amplasamentul ultracentral (lângă teatru). Hotelul este structurat pe trei nivele – parter şi două etaje –, în suprafaţă totală de 4.600 de metri pătraţi. Hotelul are 66 de camere, din care 18 cu două paturi, 31 camere cu trei paturi, patru camere cu patru paturi, două apartamente şi un restaurant cu 100 de locuri. Hotelul este dotat şi utilat, fiind clasificat actualmente cu o stea. Pe lângă spaţiile de cazare, clădirea are în incinta sa şi patru spaţii comerciale, cu intrare din bulevard.

Dar, dincolo de aceste coordonate, Hotelul Ardealul poartă cu sine o importantă încărcătură istorică. Clădirea a fost construită după planurile arhitectului Franz Mahler, pe locul unui han din secolul al XVIII-lea. Staţia de poştalion din faţa clădirii, aşezată la bifurcaţia drumului Viena-Arad-Sibiu spre Transilvania şi Banat, a determinat denumirea veche a Motelului „Crucea Albă”.

În clădirea situată pe Bulevardul Revoluţiei nr.98 s-a constituit Asociaţia Culturală Română Arădeana (1863) şi s-a format o organizaţie politică a românilor din vestul Transilvaniei (1872). Potrivit site-ului Hotelului Ardealul, „de-a lungul timpului, hotelul a găzduit personalităţi marcante ale vieţii cultural-artistice ale vremii, printre care: George Coşbuc, I.L.Caragiale, Octavian Goga, George Enescu, Jules Massenet, Francois Copee, Ady Endre şi Arany Janos. În sala de festivităţi a Hotelului au concertat Franz Liszt (1846), Johann Strauss fiul (1847), Johannes Bramms (1879) şi Pablo Cassalis (1912).” Hotelul a suferit ample lucrări de restaurare, din perioada de început, în Muzeul din Arad, păstrându-se pianul din sala de festivități, la care a concertat Franz Liszt.

  Rareș Bogdan, mesaj surprinzător în cazul ANAF-Antena 3

Cine e „Crucea Albă”?

Numele motelului de odinioară – „Crucea Albă” – este şi numele societăţii comerciale care deţine în prezent Hotelul Ardealul. Firma a fost înfiinţată în anul 1993 şi are ca obiect de activitate „hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare”.

Potrivit indicatorilor financiari din perioada 2010-2014, compania a rulat afaceri de peste un milion de lei în fiecare an. Dar a reuşit să facă profit doar în ultimii doi ani din perioada indicată, până atunci societatea fiind pe minus. Nu e vorba, însă, de un profit spectaculos: 178.162 lei în 2014, în scădere faţă de 2013 când a avut un profit de 213.767 lei. Firma are 21 de angajaţi (la nivelul a jumătate din câţi avea în 2003).

 

 

Sursa: www.aradon.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici