Se schimba legea pentru PFA: Din 16 ianuarie va putea avea maxim 3 angajaţi şi 5 domenii de activitate

firme

PFA-urile îşi vor putea desfăşura activitatea împreună cu maxim 3 angajaţi şi vor putea avea maxim 5 domenii de activitate, potrivit schimbărilor legislative care vor intra în vigoare începând cu data de 16 ianuarie scrie dailybusiness.ro

Începând cu data de 16.01.2017, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 182/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, se modifică modul de înregistrare şi de funcţionare a persoanelor fizice autorizate (PFA), întreprinderilor individuale (II) şi întreprinderilor familiale (IF).

Principalele amendamente vizează numărul maxim de angajaţi şi numărul activităţilor pe care PFA/II le pot avea în obiectul de activitate, astfel: “PFA poate avea în obiectul de activitate cel mult 5 clase de activităţi prevăzute de codul CAEN”, în timp ce “întreprinderea individuală poate avea în obiectul de activitate cel mult 10 clase de activităţi prevăzute de codul CAEN”.

În ceea ce priveşte numărul de angajaţi, “PFA poate desfăşura activităţile pentru care este autorizată singură sau împreună cu cel mult 3 persoane angajate de aceasta, în calitate de angajator cu contract individual de muncă încheiat şi înregistrat în condiţiile legii”. “Întreprinderea individuală poate angaja cel mult 8 salariaţi, terţe persoane, cu contract individual de muncă încheiat şi înregistrat în condiţiile legii şi poate stabili relaţii contractuale, în condiţiile legii”.

De asemenea, actul normativ cuprinde un articol nou referitor la studenţii care sunt scutiţi de la plata taxelor pentru operaţiunile de înregistrare şi autorizare a unui PFA sau a unei întreprinderi individuale prin oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale, precum şi de la plata tarifelor pentru serviciile de asistenţă prestate de aceste oficii.

  Prințul George va merge din luna ianuarie la o creșă Montessori

Facem precizarea că, în termen de 2 ani de la intrarea în vigoare a Legii, persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale al căror număr de activităţi incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel prevăzut mai sus, trebuie să solicite oficiului registrului comerţului competent modificarea în mod corespunzător a menţiunilor din registrul comerţului referitoare la obiectul de activitate.

În termen de 60 de zile de la împlinirea celor 2 ani, oficiul registrului comerţului radiază din oficiu persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale care nu au operat modificările impuse de legislaţia în vigoare.

Categorie: mandri.ro
Tags: angajati, conditiile legii, obiect activitate, pfa, trei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici