Sculptor arădean mort în faţa primăriei

florin ardelean

A plecat la o petrecere împreună cu u prieten dar nu a mai ajuns acasă. Este vorba despre un tânăr din Arad, care şi-a pierdut viaţa, în momentul în care maşina în care se afla a lovit o autoutilitară și apoi s-a izbit de un cap de pod în localitatea Almaș. Impactul a fost fatal pentru Florin Ardelean, care a murit pe loc. Cel de al doilea tânăr, care se aflase la volan, a fost preluat de un echipaj medical și dus de urgență la Spitalul Clinic Județean Arad, cu multiple fracturi ale membrelor inferioare. Este vorba despre poliţistul de la Rutieră, Darius Creț.

„În noaptea de 24 iunie, la ora 00.30, în timp ce-și conducea autoturismul venind dinspre Gurahonț spre Arad, ajungând în fața Primăriei Comunei Almaș, pe fondul neadaptării vehiculului la semnele de circulație (curbă obligatorie la dreapta), un conducător auto în vârstă de 26 de ani a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens, intrând în plin într-un stâlp de cap de pod. În urma impactului, un bărbat de 36 de ani – pasager în dreapta șoferului – a decedat, iar conducătorul auto a fost rănit grav”, precizează reprezentanții IPJ Arad.

Florin Ardelean era sculptor, iar după aflarea tristei veşti pe pagina de Facebook au apărut numeroase mesaje de condoleanţe. Prietenii spun că încă nu le vină să creadă că Florin nu mai este. Astăzi el va fi condus pe ultimul drum.

 

FOTO: Facebook 

 

Categorie: arad
Tags: accident, florin ardelean, masina, mort, sculptor, stiri arad

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici