Schimbare majoră la CCR. Președintele Curții poate dispune nepublicarea opiniilor concurente

Niciun comentariu

O hotărâre a Curţii Constituţionale a României (CCR) care stabileşte noi reguli pentru judecătorii constituţionali privind redactarea opiniilor separate sau concurente la deciziile Curţii a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.

Potrivit hotărârii, un judecător care redactează o opinie separată sau concurenţă va trebui să o predea preşedintelui CCR şi, dacă sunt abateri de la regulile stabilite, i se va cere să o refacă. În cazul în care judecătorul nu se conformează, preşedintele Curţii poate dispune că opinia „să nu se publice în Monitorul Oficial sau pe pagină de internet a Curţii şi nici să nu se ataşeze la dosarul cauzei”, potrivit Hotnews.ro.
CCR a adoptat această „hotărâre privind regulile de redactare a opiniei separate sau concurente” într-o şedinţa a plenului Curţii Constituţionale desfăşurată joi, potrivit documentului publicat în Monitorul Oficial.

O opinie concurentă a judecătoarei Livia Stanciu, în care critică decizia Curţii Constituţionale la sesizarea ridicată de fosta soţie a lui Liviu Dragnea privind abuzul în serviciu, a dispărut din motivarea publicată de CCR pe site-ul propriu, după cum arată o simplă comparaţie între cele două fişiere electronice.

CCR aminteşte că dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale prevăd: ”Judecătorul care a votat împotriva poate formulă opinie separată. Cu privire la motivarea deciziei se poate formulă opinie concurenţă. Opinia separată şi, după caz, cea concurenţă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, împreună cu decizia”.

Instituţia precizează apoi că adoptă această hotărâre „având în vedere o serie de opinii separate sau concurente întocmite la deciziile Curţii Constituţionale, cu referire specială la opiniile concurente formulate la deciziile nr. 304/2017 şi nr. 392/2017, care aduc în discuţie afectarea, chiar de către unii judecători ai Curţii Constituţionale, a caracterului general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale”.

Curtea arată în hotărâre că „opinia separată sau concurenţă operează cu repere doctrinare şi jurisprudentiale, obiectivizate în concepte şi noţiuni ştiinţifice” şi stabileşte că „aprecierile cu caracter sentenţios, ostentativ, provocator sau cu tentă politică, precum şi cele care duc la o asemenea finalitate sunt interzise”.

„Opinia separată sau concurenţă nu poate transgresa dincolo de punctul de vedere al judecătorului pentru a se transformă într-o critică punctuală la adresa deciziei Curţii Constituţionale, neputându-se constitui într-un examen partinic sau într-o critică făţişă la adresa acesteia”, se mai susţine în document. De asemenea, “prin formulările sale directe sau indirecte, nu poate aduce atingere caracterului general obligatoriu al deciziilor Curţii”.

Curtea decide astfel că „opinia separată sau concurenţă se preda preşedintelui Curţii Constituţionale odată cu decizia la care a fost redactată. După discutarea deciziei, preşedintele CCR, în măsură în care constată că există abateri de la regulile stabilite, solicită judecătorului respectiv, prin rezoluţie, refacerea acesteia”.

În cazul în care judecătorul nu se conformează, preşedintele Curţii, prin rezoluţie, „dispune că opinia separată sau concurenţă, după caz, să nu se publice în Monitorul Oficial sau pe pagină de internet a Curţii şi nici să nu se ataşeze la dosarul cauzei”, se mai arată în hotărârea CCR.

Category: mandri.ro
Tags: , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Meniu