Schimb de focuri la Bruxelles în cadrul unei operațiuni antiteroriste; un polițist a fost rănit

p8brusselsEPA Custom

Un polițist belgian a fost rănit miercuri într-un schimb de focuri în cartierul Forest din sudul Bruxellesului în timpul unei raid antiterorism, potrivit unor surse din cadrul poliției citate de agenția Belga, preluată de DPA.

Un suspect ar fi urmărit de poliție, potrivit Belga. Cotidianul La Derniere Heure, citat de AFP, a precizat în schimb că doi presupuși suspecți sunt urmăriți de poliție.

Zona, localizată în apropierea unei uzine a producătorului auto german Audi, a fost securizată de poliție, a relatat postul de televiziune RTBF.

Un purtător de cuvânt al parchetului, Eric Van der Sypt, a declarat pentru AFP că percheziția s-a desfășurat “în cadrul dosarului de la Paris” și că în timpul operațiunii s-a tras asupra polițiștilor.

Forțele belgiene de securitate încă sunt în căutarea unor suspecți având legături cu militanții din Bruxelles implicați în atacurile islamiste de la 13 noiembrie de la Paris, soldate cu moartea a 130 de persoane.

Sursa: www.agerpres.ro / Foto: www.independent.co.uk

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici