Sănătate. Când este cazul să verifici aluniţele la medic? 6 semnale de alarmă

Uite ce trebuie să faci când se rupe o ALUNIŢĂ

Unul din trei cazuri de cancer depistate este de piele, de aceea medicii avertizează că devine esenţială cunoaşterea semnelor care prevestesc o leziune.

O aluniţă care prezintă schimbări, o pată care sângerează sau un semn nou apărut pe piele sunt câteva dintre semnalele care ar trebui să ne trimită la medic. Deși nu toate tipurile de cancer de piele sunt mortale, melanomul, tipul cel mai periculos și al treilea cel mai comun, este extrem de riscant, mai ales dacă nu a fost descoperit timpuriu.

Termenul de aluniţă a fost adoptat pentru a exprima excrescenţe la nivelul pielii, de cele mai multe ori de culoare brun-negricioasă, dar şi de culoarea pielii. Fie că sunt moştenite din naştere sau dobândite pe parcursul vieţii, unele dintre ele se pot transforma în cancer, cel mai frecvent fiind vorba de temutul melanom, o formă agresivă care se poate răspândi în sânge şi alte organe dacă nu este tratată timpuriu. Deşi este un tip de cancer cu o mare rată de deces, acesta este în acelaşi timp şi cel mai uşor de tratat atunci când este depistat în fază incipientă. Boala porneşte, de cele mai multe ori, de la o aluniţă, iar atunci când este identificată timpuriu, în stadiul I, poate fi tratată imediat, prin simpla excizie a acesteia. Însă dacă rămâne nedetectată sau dacă pacientul nu se prezintă la un control de specialitate în timp util, acest tip de cancer se poate extinde şi la alte zone ale corpului, devenind periculos.

„Un control dermatologic este recomandat anual, astfel încȃt aluniţele atipice să fie identificate şi tratate pentru a nu se transforma în melanom. Acelaşi principiu se aplică şi în cazul melanomului, unde avem un prognostic mult mai bun dacă este tratat din timp. Nici măcar persoanele care au aplicat cu atenţie protecţie solară toată vara nu sunt scutite de riscul de a dezvolta o afecţiune a pielii, aşadar este important să fie examinat cu regularitate corpul în căutarea de leziuni suspecte.

Ba mai mult, pe lângă vizita anuală la dermatolog, care poate propune analiza microscopică şi urmărirea digitală a aluniţelor (molemapping), fiecare individ trebuie să îşi cunoască foarte bine corpul şi să îl examineze periodic pentru a identifica eventualele modificări. Aceste «auto examinări»  sunt esenţiale în depistarea din timp a unor potenţiale tipuri de cancer de piele, atunci când acestea pot fi vindecate”, spune doctorul Laurenţiu Vlădău, Specialist în Dermatologie şi Venerologie în cadrul clinicii Hebra Dermatologie.

  Un actor care a jucat şi în Dallas a murit

Când devin aluniţele un motiv de îngrijorare

Aluniţele în număr mare la persoanele cu o piele deschisă la culoare, care obişnuiesc să se expună la soare şi au experimentat arsuri solare, chiar şi cu mulţi ani înainte, reprezintă un factor de risc. De asemenea, pentru persoanele care au avut deja melanom sau care au o rudă diagnosticată cu melanom este imperativ să monitorizeze în permenenţă evoluţia aluniţelor de pe corp.

„Nu trebuie uitate nici aluniţele localizate în părţi ale corpului care sunt dificil de examinat de pacienţi acasă, precum tălpile, regiunea genitală şi perineală, scalpul, chiar şi spatele. Schimbările aluniţelor în aceste zone sunt de multe ori identificate foarte târziu, fapt care favorizează instalarea bolii şi face mult mai dificil procesul de vindecare. Acesta este un motiv în plus să realizăm o cartografiere digitală a aluniţelor”, a completat Laurenţiu Vlădău.

Principalele semnale de alarmă

Specialistul enumeră în continuare şi alte semnale alarmante care ar trebui să ne trimită la dermatolog:

1. Aluniţele care sângerează frecvent şi nu se vindecă uşor.
2. Aluniţele care au margine neregulată şi care sunt asimetrice. Pont: pentru a vedea dacă o aluniţă este asimetrică folosiţi o riglă opacă şi acoperiţi jumătate din aluniţă, iar ulterior comparaţi-o cu cealaltă jumătate.

Dacă există diferenţe, înseamnă că aluniţa este asimetrică.
3. Aluniţele care îşi schimbă culoarea. Pont: atenţie şi la aluniţele care îşi schimbă culoarea în roşu, gri, alb, albastru, nu doar la cele care devin mai închise la culoare.
4. Aluniţele care cresc într-o perioadă scurtă de timp. Pont: la copii aluniţele pot creşte în diametru, însă la adulţi o creştere poate reprezenta activitate atipică şi chiar malignă.
5. Aluniţele care îşi schimbă structura. Pont: atenţie mare şi la aluniţele plane, nu doar la cele care devin palpabile.
6. Aluniţele nou apărute la persoanele adulte, în special dacă au o formă, culoare, structură diferită de celelalte.

Sursa: www.eva.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici