Salariile bugetarilor vor creşte din luna august

buget

Salariile a mai mult de jumătate dintre bugetari se vor majora în medie cu 5% de la 1 august, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu. Cea mai mare creştere va fi în cazul asistenţilor sociali, de până la 20%.

Dan Suciu a precizat că majorările anunţate se raportează la valoarea salariului minim actualizat începând cu 1 mai.

El a subliniat că Guvernul a avut în vedere doar a doua jumătate a claselor de salarizare (veniturile cele mai mici), adică ”mai mult de jumătate dintre bugetari”.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, majorarea cea mai semnificativă este în cazul asistenţilor sociali, până la 20%, în vreme ce în cazul altor categorii este vorba de sume modice (1%).

“Prin ordonanţă apar modificări în jumătatea inferioară a grilei de salariare, la nivelul salariilor mai mici. Vom veni cu majorări semnificative. Sunt de până la 20% la asistenţi sociali. La alte categorii sunt modice, de 1%. Pe medie vorbim de o creştere de 5%. Actualizarea datelor se bazează pe salariul minim de 1250 de lei care intra în vigoare de la 1 mai”, a declarat purtătorul de cuvant al Guvernului.

Ordonanţa de urgenţă prin care se vor reglementa aceste modificări va fi adoptată în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare, a arătat Suciu.

Actul normativ va intra în dezbatere publică la începutul săptămânii, după consultări ale ministrului Muncii cu sindicatele.

”Se aplică de la 1 august, prima plată se va face pe 1 septembrie”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, a anunţat că “o bună parte” din fondurile necesare la rectificarea bugetară pentru acoperirea cheltuielilor rezultate în urma majorărilor salariale vor veni din dividendele obţinute de companiile de stat.

  Românii cu salarii mici ar putea primi mai mulți bani din august

Am găsit o soluţie (…), dividendele de la companiile de stat pe care le încasăm anul acesta sunt mai mari decât le-am anticipat şi vom vrea să avem dividende şi mai consistente pentru că putem obţine acest lucru imediat în perioada următoare. Deci, bună parte din suma pe care o asigurăm pe această majorare care vine din rectificare vine din dividendele pe care le vom solicita companiilor de stat“, a spus Suciu.

El nu a înaintat nicio cifră, dar a afirmat că Ministerul de Finanţe a făcut estimări în acest sens şi a transmis “într-un cadru instituţional”, în şedinţa de Guvern, această soluţie.

sursa: www.romaniatv.net;

Categorie: mandri.ro
Tags: bugetari, crestere salariala, guvern, majorare, salarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici