România preia de la Ungaria președinția anuală a Grupului Director al Batalionului ‘Tisa’

DANGHICA RADU

România va prelua de la Ungaria, în cadrul unei ceremonii care va avea loc joi, la Budapesta, președinția anuală a Grupului Director al Batalionului multinațional de geniu ”Tisa”, inițiativă regională la care mai participă Slovacia și Ucraina.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale transmis miercuri AGERPRES, țara noastră va deține președinția pe durata anului 2016, urmând să organizeze mai multe reuniuni la nivel de experți și ale Grupului Director, dar și exercițiul multinațional ”Blonde Avalanche 2016”, la care vor participa structuri de geniu din cele patru state membre.

Printre prioritățile României la președinția Grupului Director se numără creșterea vizibilității inițiativei și promovarea politicii ”ușilor deschise” pentru atragerea unor noi membri și continuarea demersurilor pentru extinderea zonei de responsabilitate a Batalionului multinațional de geniu ”Tisa”, informează sursa citată.

De asemenea, se urmăresc îmbunătățirea procedurilor de operare în scopul realizării unei mai bune coordonări în cadrul inițiativei și organizarea, în condiții optime, a exercițiului ”Blonde Avalanche”.

La ceremonia din Ungaria va lua parte o delegație a Statului Major General, condusă de generalul-maior Cristinel Cernea, locțiitorul pentru operații și instrucție al șefului SMG.

La întâlnirea trilaterală a miniștrilor Apărării din România, Ucraina și Ungaria, care a avut loc la Ujgorod pe data de 15 ianuarie 1999, ministrul ucrainean a propus constituirea unei unități multinaționale de geniu în zona Tisei, în scopul participării la operațiuni internaționale de menținere a păcii și umanitare, dar și pentru limitarea și înlăturarea efectelor unor calamități produse în zona de responsabilitate. Ulterior, Slovacia s-a raliat Inițiativei Tisa, iar Acordul interguvernamental dintre cele patru state privind înființarea Batalionului multinațional de geniu ”Tisa” a fost semnat la 18 ianuarie 2002.

  Riadul formează o coaliție islamică antiteroristă din 34 de țări

Obiectivele inițiativei sunt, printre altele, dezvoltarea cooperării — ca parte a eforturilor regionale pe linia creșterii încrederii, flexibilității și interoperabilității, accentuarea importanței relațiilor militare multilaterale pentru întărirea păcii și stabilității în Europa, angajarea batalionului în misiuni umanitare, arată MApN.

Președinția inițiativei este deținută pentru un an, prin rotație, de către țările membre, în ordine alfabetică, după denumirea în limba engleză, iar organele de conducere sunt Grupul Director și Grupul multinațional de lucru. Structura de comandă și control cuprinde un comandament multinațional și câte o companie de geniu din fiecare țară participantă.

România a deținut președinția inițiativei în anii 2004, 2008 și 2012. Batalionul desfășoară exerciții de pregătire în comun o dată pe an, pe teritoriul fiecăreia dintre părți, prin rotație, denumirea generică a acestora fiind ”Blonde Avalanche”.

Sursa: www.agerpres.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: batalion, mandri aradeni, romania, tisa, ungaria

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici