România, cel mai bine clasată țară est-europeană în top 40 al celor mai mari rezerve de aur

aur 74679500

România este pe locul 35 în lume din punct de vedere al mărimii rezervelor de aur deținute de banca centrală, și statul est-european cel mai bine clasat într-un top global format din 40 de țări, relatează zf.ro.

Informația provine dintr-un raport al World Gold Council, o organizație care se ocupă cu analiza pieței aurului, pe baza informațiilor de la FMI.

Banca Națională a României deține rezerve de aur de 103,7 tone, echivalentul a 3,3 miliarde de euro. Țara este în top înaintea băncilor din țări precum Polonia, cea mai puternică economie din Europa de Est, dar și Australiei și a Indoneziei.

În fața României este clasată Coreea, cu rezerve de aur de 104,4 tone, Banca Reglementelor Internaționale, banca băncilor centrale, cu rezerve de 108 tone, precum și Grecia, ci rezerve de aur de aproximativ 133 de tone.

Primul loc pe podium îl ocupă SUA, cu o rezervă de aur de 8.130 de tone, urmată de Germania, cu 3.381 tone. Podiumul este completat de Fondul Monetar Internațional, care dispune de rezerve de circa 2.800 de tone.

 

 

 

 

Sursa: www.b1.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici