REVOLTĂTOR. O fetiță de 4 ani a fost găsită înghețată de frig lângă mama aflată în comă!

ambulanta cluj

O mamă inconștientă a pus în pericol viața fetiței sale de numai 4 ani. Femeia din zona Moldovei a fost găsită de polițiștii din Caransebeș în comă alcoolică, întinsă pe o bancă din Parcul Dragalina, fără să se gândească la copilul său lipsit de apărare, care era îmbrăcat sumar.

Polițiștii au condus-o pe mamă la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș unde i s-a acordat primul ajutor. Fetița a fost îngrijită la secția Pediatrie, întrucât era vânătă de frig, însă și-a revenit repede și se află în afara oricărui pericol, spun cadrele medicale de la Serviciul de Urgențe al unității medicale.

În urma cercetărilor, polițiștii au descoperit că femeia este din Vrancea, lucrează la o familie din localitatea Brebu și mai are în întreținere încă doi copii, mai mici decât fetița de 4 ani. Bărbatul femeii a fost, de fapt, cioban la familia din Brebu, însă în prezent ispășește o pedeapsă de 2 ani de închisoare pentru tâlhărie, astfel că femeia cu cei trei copii a venit în Banat să ceară ajutor la familia din Brebu. Omul de bună credință îi găzduiește la sălaș și le oferă mâncare, însă de fiecare dată când femeie primește alocația copiilor, dă toți banii pe băutură. Așa se face că, în urmă cu două zile, a plecat băută, doar cu fetița, fără să știe încotro. Polițiștii au găsit-o în stare deplorabilă cu două sticle de 2 l de bere goale.

La ora actuală fetița a fost dusă înapoi la familia din Brebu, iar femeia a fost internată la secția de Psihiatrie a spitalului din Caransebeș. Poliția Municipiului a sesizat în acest caz Direcția de Asistență Socială și Protecție a Copilului Caraș-Severin.

  A accidentat o fetiță. Totul se putea mușamaliza cu 650 de euro-metoda accidentul

Sursă: expressdebanat.ro

 

Categorie: mandri.ro
Tags: coma, fetita, importante, inghetata, mama, spital

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici