Retim adună gunoiul menajer la Pecica miercuri și sâmbătă

retim

Conform contractului încheiat între autoritățile locale reprezentate de ADI Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Arad, şi RETIM Ecologic Service SA, începând din data de 24 aprilie firma timişoareană preia serviciul de salubritate în oraşul Pecica şi în satele aparţinătoare.

Astfel, luni, 23 aprilie, locuitorii din zona 100 sunt rugați să scoată tomberoanele după programul obișnuit, acestea urmând să fie golite de vechiul operator.

Începând de marți, 24 aprilie, programul de colectare al deșeurilor în oraș și în satele aparținătoare se modifică.

RETIM Ecologic Service SA va colecta gunoiul rezidual (menajer) de două ori pe săptămână: în zilele de miercuri și sâmbătă, în toată Pecica, în Turnu, în Sederhat și în Bodrogu Vechi.

Toți proprietarii sunt rugați să scoată tomberoanele negre, pe care le posedă deja, într-una din aceste zile, sau chiar în ambele.

În ceea ce privește colectarea în mod selectiv a celorlalte tipuri de deșeuri (biodegradabile, metal și plastic, hârtie și carton, sticle și borcane), aceasta va fi demarată după împărțirea tomberoanelor aferente. Detaliile vor fi anunțate în timp util.

Categorie: arad
Tags: arad, gunoi, menajer, pecica, retims, stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici