Republica Moldova îşi alege astăzi preşedintele

rep m

În Republica Moldova au loc duminică alegeri prezidenţiale. Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, şeful statului se alege prin vot direct. La scrutin sunt aşteptaţi trei milioane de alegători. Autorităţile de la Chişinău au anunţat că sunt pregătite toate cele 2.081 de secţii de votare, organizate în ţară şi în străinătate. Favoritul scrutinului, înainte de retragerea democratului Marian Lupu, era socialistul Igor Dodon, cotat cu 40% din intențiile de vot.

După ce Marian Lupu a ieşit din cursă, nu au mai fost realizate alte sondaje de opinie, pentru că nu mai permitea legislația. E clar însă că Maia Sandu, candidatul proeuropean, fost ministru al educaţiei, a trecut pe locul doi și este de așteptat să intre la balotaj. Unii observatori avertizează însă că nu este exclusă nici ipoteza ca socialistul Dodon să iasă câștigător din primul tur de scrutin.

4.000 de poliţişti vor asigura securitatea şi ordinea publică în timpul votului.

“Suntem pregătiți pentru orice acțiune de protest, inclusiv pentru cele violente. Nu recomand celor care au în plan să meargă pe această cale, pentru că, în principiu, noi cunoaștem cine dorește să fie Osama bin Laden și cine nu dorește. Există componenta operativă în Ministerul Afacerilor Interne. Dacă cineva consideră că poate organiza un protest care să se soldeze cu devastări ale instituțiilor statului, greșește amarnic”, a declarat ministrul Afacerilor Interne din Republica Moldova, Alexandru Jizdan, potrivit Unimedia.info, citată de Agerpres.

El a spus că legislația Republicii Moldova este ajustată la legislația din Uniunea Europeană la acest capitol, astfel că poliția poate acționa mai ferm împotriva organizatorilor unor eventuale manifestații.

  Mai multe articole religioase cu Arsenie Boca au fost confiscate de poliţiştii arădeni

“Le recomand celor care organizează proteste să vadă cum poliția de peste hotare reacționează atunci când oamenii legii sunt agresați. Legislația Republicii Moldova este ajustată la legislația din UE. Acum, legea ne permite să acționăm. Ne rămâne să fim mai verticali în raport cu cei violenți. Provocări vor fi. Am văzut deja cum unii spun că scrutinul va fi fraudat. Oamenii caută pretexte. Trebuie să ai onoarea de a te împăca cu realitatea”, a adăugat Jizdan, potrivit Unimedia.info.

Pe de altă parte, scrutinul prezidențial va fi monitorizat de peste 3.700 de observatori naționali și internaționali, conform datelor oferite de Comisia Electorală Centrală (CEC).

Printre instituțiile internaționale care au observatori la alegeri se numără Biroul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (OSCE/BIDDO), Adunarea Parlamentară a OSCE, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Parlamentul European, Delegației Uniunii Europene și Misiunea de Observare a CSI.

sursa: www.digi24.ro;

Categorie: mandri.ro
Tags: alegeri, moldova, presedinte, republica moldova, scrutin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici