„Regele“ Hagi, şifonat sănătos după meciul câştigat aseară de echipa sa

hagi

Finalul de meci de la Ovidiu a adus scene incredibile între jucătorii de la Viitorul și de la Craiova, care și-au împărțit pumni chiar pe teren. Până și Gică Hagi a fost îmbrâncit serios de fotbaliștii adverși.

În momentul în care Hagi și-a adunat jucătorii la centrul terenului, după fluierul final, Vătăjelu,căpitanul Craiovei, a venit lângă grupul constănțenilor. Prima dată a fost îndepărtat de Răzvan Marin, dar a insistat și a fost, în cele din urmă, împins chiar de Hagi. Rambe a reacționat și l-a bruscat serios pe “Rege”.

Scenele au continuat minute bune și s-au împărțit și pumni pe suprafața de joc. Același Rambe l-a lovit pe portarul Rîmniceanu, în ajutorul căruia a sărit o altă persoană de pe banca Viitorului, care i-a “strecurat” un pumn atacantului din Insulele Capului Verde.

Craiovenii au ajuns mai târziu la vestiare. Arbitrul Radu Petrescu a dictat și două eliminări, după altercație: le-a arătat direct cartonașul roșu lui Rambe de la Craiova și lui Rîmniceanu de la Viitorul.

Hagi a țipat minute în șir la vestiare: “Au ajuns să mă înjure la mine acasă!”.

“M-ați făcut cu ou și cu oțet! Pe mine! Până să vorbim de alții, vorbim de mine. Eu nu am zis nimic!”, a spus Gheorghe Hagi, într-un dialog destul de tensionat cu Gheorghe Mulțescu, antrenorul Craiovei.

“Eu nu am văzut nimic, pentru că am intrat la vestiare imediat. L-am căutat pe Gică Hagi să îl felicit, dar nu l-am găsit, pentru că era pe teren. Unii dintre jucători au spus că au fost și ei bruscați. Nu am vrut să mai continui ce s-a întâmplat afară. Rambe o să suporte rigorile legii. Eu nu mă pricep la K1, ci la fotbal. Părerea mea e că Gică Hagi s-a expus, nu trebuia să se bage. Are secunzi și alți oameni în jur care se puteau duce. El e foarte implica și probabil că a vrut să gestioneze singur. Îmi pare rău de ce s-a întâmplat la final”, a spus și Gheorghe Mulțescu, la flash-interviul acordat după meci.

  UTA BD şi CS Mioveni au remizat, la Arad

Căpitanul Craiovei, Bogdan Vătăjelu, este unul dintre cei de la care a pornit scandalul de la finalul meciului și a explicat care a fost cauza: “Să știe toată lumea: s-a terminat meciul, Carp mi-a adresat niște injurii, după care lucrurile au degenerat cum nu trebuia și e păcat că un meci care trebuia să fie frumos s-a terminat în asemenea fel. Ne-au bătut fără să avem o ocazie clară. Am rămas cu un gust amar”.

Formaţia FC Viitorul a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa CS Universitatea Craiova, în etapa a XIX-a a Ligii I.

Golurile au fost marcate de Chiţu ‘5 şi Hodorogea ’36.

sursa: digisport.ro.

Categorie: mandri.ro
Tags: bataie, fotbal, hagi, regele, viitorul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici