Răzvan Murgeanu, fost consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu, REŢINUT de DNA

murgeanu.576yvpcm4w

Răzvan Murgeanu, fost viceprimar al Capitalei şi fost consilier de stat la Cancelaria preşedintelui în mandatul lui Traian Băsescu, a fost reţinut, marţi noapte, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru fapte de corupţie.

Răzvan Murgeanu a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei, el fiind reţinut de procurori după ce a fost audiat mai bine de 10 ore.

ŞTIREA INIŢIALĂ. Răzvan Murgeanu, fost consilier de stat în cadrul Administraţiei prezidenţiale în mandatul lui Traian Băsescu, a ajuns marţi la sediul DNA pentru a fi audiat în calitate de suspect într-un dosar nou de corupţie, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Potrivit surselor judiciare, Răzvan Măgureanu a ajuns marţi la DNA pentru a fi audiat în calitate de suspect într-un nou dosar de corupţie.

Răzvan Murgeanu a fost consilier de stat în cadrul Administraţiei prezidenţiale în mandatul lui Traian Băsescu din iunie 2013 până în luna octombrie a anului 2014.

Anterior funcţiei deţinute la Cotroceni, Murgeanu a fost viceprimar al Capitalei, iar în perioada 2009-2013 secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus de Elena Udrea până în 2012.

Sursa: www.gandul.info / Foto: www.cotidianul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici