Rata sporului natural este alarmantă: Aradul pierde anual mii de locuitori

spor natural

La nivelul județului nostru, sporul natural înregistrează valori dramatice. Populația Aradului scade de la lună la lună, potrivit situațiilor Direcției Județene de Statistică.

Sporul natural al unei populații, raportat la o anumită perioadă, ca valori absolute, reprezintă diferența dintre numărul născuților-vii și numărul decedaților. În ultimii ani, populaţia judeţului nostru a scăzut  alarmant, cu miile, iar sporul natural arată că, scăderea numărului de locuitori este continuă. De altfel, sporul natural nu a mai avut valori pozitive de ani de zile.Mai mult decât atât, trebuie spus că, în aceste calcule nu intră locuitorii care au plecat temporar sau de tot, peste graniţă. Ca atare, scăderea numărului de locuitori ar fi cu atât mai mare dacă s-ar lua în calcul și emigrarea.

Astfel statisticile oficiale arată că, în perioada februarie 2015 – februarie 2016 s-au înregistrat 6.536 de decese și 4.024 de nașteri. Deci, într-un an de zile, populația județului a scăzut cu aproximativ 2.000 de persoane.

Și în anii trecuți, Aradul a înregistrat o rată a sporului natural scăzută, ceea ce înseamnă că numărul locuitorilor scade în mod continuu.

Studii au mai indicat că, Aradul este printre județele cu cel mai accelerat ritm de îmbătrânire. Numărul arădenilor a scăzut cu peste 50.000, de la ultimul recensământ realizat în anul 2002.

Categorie: arad
Tags: arad, natural, populatie, spor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici