Proiectul transformării minerilor în ospătari a eșuat. ”Mica Austrie” a devenit ”marea țeapă”

zapada valea jiului
O reţea complexă de 17 pârtii, toate dotate cu instalaţii de producere a zăpezii artificiale şi nocturnă, o pârtie sintetică pentru schiat pe timp de vară, două telegondole şi şapte telescaune care să poarte turiştii din Petroşani până-n vârf de munte. Acesta era, pe scurt, proiectul turistic pentru a revitaliza Valea Jiului, inima mineritului românesc şi arhaica Ţară a Momârlanilor. Rezultatul este expus în raportul Comisiei de Control a Prim-Ministrului: s-au tocat 10 milioane de euro fără a se atinge obiectivul scrie libertatea.ro

Înainte de a fi exploatare minieră, zona Văii Jiului a fost ţinutul unei populaţii care se consideră urmaşa directă a dacilor: momârlanii.

Începând cu a doua parte a secolului XIX, revoluţia industrială a născut setea de combustibil, iar austriecii, care au adus mineritul în zonă, au construit coloniile multietnice din jurul exploatărilor. În acest context, momârlanii s-au retras în vârful munţilor din împrejurimi, iar în Vale au apărut oraşele.

Studiul de fezabilitate prevedea 300.000 de schiori pe săptămână

În acest context, autorităţile au demarat în anul 2006 proiectul unui uriaş complex turistic pentru sporturi de iarnă. Valea Jiului trebuia să fie cea mai modernă staţiune de iarnă din Europa de Est.

Pentru Parâng, cheltuielile erau estimate la 75 de milioane de lei, în 2006, pentru ca în 2010 ele să fie reestimate la 72.484.000 de euro!

Concomitent, au fost demarat proiectul „Reabilitarea schiatului în România” pentru localităţile Petroşani, Lupeni şi Vulcan. Actuala pârtie Straja este dovada acelui proiect.

În fine, autorităţile preconizau că la terminarea lucrărilor vor putea atrage în Valaea Jiului 300.000 de schiori pe săptămână în sezonul de iarnă. Adică mai mult decât atrage Litoralul în sezonul de vară.

Între timp, autorităţile au început să se certe între ele pe bani, iar lucrările din Parâng au fost sistate în 2013.

mina Lupeni IMG 1562

Mineri din Lupeni, poate ultimii…

În 2024 nu vor mai exista mine în Valea Jiului, iar ”Mica Austrie” încă nu e gata

În 2014, Corpul de control al primului-ministru, sosit în zonă pentru a vedea de ce a amorţit lucrarea, concluziona că proiectul ”Mica Austrie” a înghiţit 46.653.402,34 lei (aproxiamtiv 10 milioane de euro) şi s-au realizat 11% din lucrările progrmate. Aici ceva nu este în regulă…

  Un elev a fost ridicat de DIICOT. El îşi muşca partenerele de sex, le filma şi posta pe internet

Dacă sută la sută din lucrări costau 72.484.000 de euro, atunci, prin regula de trei simplă rezultă că 11% din lucrări ar fi trebuit să coste 7.973.240 de euro, nu 10.000.000 euro. În fine, datele raportului au fost trimise organelor de urmărire penală în anul 2014.

IMG 4711

Aşa arată proiectul ”Mica Austrie” din Parâng

De atunci, până acum, ”Mica Austrie” a rămas aşa, microscopică, adică realizată în proproţie de 11%, iar minerii… nu s-au recalificat în ospătărie.

Menţionăm că în Valea Jiului s-au închis, din 1990 încoace, trei mine, din şapte, iar în viitorul apropiat urmează să se mai închidă două. Până în 2024, adică peste 7 ani, se vor închide toate minele. Din ce vor trăi minerii, nu se ştie!

Primăria din Petrila se transformă în pensiune

Actuala clădire în care funcţionează Primăria din Petrila se transformă în pensiune până la sfârşitul anului. Cel puţin asta doreşte edilul localităţii. Primarul Vasile Jurca susţine că în oraş nu există nici o pensiune sau hotel pentru turiştii care ar putea veni să schieze pe domeniul de la Şureanu. Primarul şi angajaţii urmează să se mute la mină.

“Mai sunt câteva clădiri acolo ce trebuie demolate, pe care administraţia nu le vrea şi, la finele anului, terenul va fi predat ecologizat. Am fost la o întâlnire cu ministrul culturii şi am discutat această problemă, pentru că, la momentul la care s-a revizuit proiectul tehnic al minei, în urma clasării acelor clădiri, o parte dintre ele, care sunt pe perimetrul minei, nu au fost cerute nici de cei din primărie, nici cei de la Cultură nu le-au avizat pentru demolare. Am discutat şi cu cei de la Închideri de Mine şi ei au bani în buget ca să le dărâme. Am promisiunea că, până la sfârşitul anului, vom primi terenul ecologizat, de la Mina Petrila şi clădirile pe care noi le-am solicitat”, a spus Vasile Jurca, primarul oraşului Petrila,

Categorie: mandri.ro
Tags: mica austrie, partie de ski, schiori, valea jiului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici