Proiect: Numărul de membri pentru înfiinţarea unui sindicat să fie redus de la 15 la 3

Sindicatul bucatarilor

Deputatul PSD Petre Florin Manole şi deputatul independent Adrian Dohotaru au iniţiat o propunere legislativă care urmăreşte reducerea numărului de membri necesari pentru înfiinţarea unui sindicat, de la 15 la 3, motivând că salariaţii ar avea mai multe şanse să-şi apere drepturile şi interesele.

Proiect: Numărul de membri pentru înfiinţarea unui sindicat să fie redus de la 15 la 3

În acest sens, cei doi vor să modifice Legea 62/2011 a dialogului social. „Prezenta propunere legislativă urmăreşte să reducă numărul de membri necesari pentru ca un sindicat să fie înfiinţat, de la 15 la 3, cu scopul de a da cât mai multe şanse salariaţilor de a se organiza în sindicate pentru a-şi apăra mai bine şi mai eficient drepturile şi interesele economice şi sociale”, se arată în expunerea de motive.

Iniţiatorii argumentează că dreptul la asociere în vederea apărării colective a drepturilor este drastic limitat prin lege la ora actuală, Legea 62/2011 a dialogului social stabilind la articolul 3 alin. (2) numărul de membri necesari pentru constituirea unui sindicat – în prezent, fiind nevoie de 15 membri fondatori pentru ca un sindicat să apară în spaţiul unei unităţi noteaza mediafax.ro

„Această modificare legislativă este justificată şi mai mult de abuzurile şi presiunile la care sunt supuşi salariaţii în diverse companii. Celor care sunt hărţuiţi, discriminaţi, concediaţi abuziv şi care lucrează în condiţii inumane, care nu sunt sub protecţia legilor şi a drepturilor constituţionale, legiuitorul trebuie să le ofere pârghii adecvate pentru a-şi putea crea instrumentele necesare apărării”, susţin cei doi iniţiatori.

Categorie: arad
Tags: abuzuri, membri fondatori, presiuni, sindicat, trei persoane

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici