Programul complet al manifestărilor şi spectacolelor organizate în Arad de 1 Decembrie

manifetari zziua romaniei

În municipiul Arad vor avea loc mai multe manifestări cu ocazia zilei de 1 Decembrie. Nu vor lipsi depunerile de coroane, defilările, iar seara spectacolele organizate în cadrul Târgului de Crăciun.

Astfel, programul dedicat Zilei Naţionale a României va începe între orele 10.00-10.45. Vor fi momente solemne la mormintele „Corifeilor Marii Uniri”: Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop şi Ioan Suciu din Cimitirul Eternitatea. Programul începe cu primire oficialităţi; salutul Drapelului de Luptă; intonarea Imnului Național al României. urmează apoi oficierea serviciului religios de către Înaltpreasfinția Sa Părintele Timotei Seviciu, împreună cu un sobor de preoți din Arhiepiscopia Ortodoxă Arad și preotul militar al garnizoanei, depuneri de coroane  şi defilare gardă comună (defilarea detașamentelor Ministerului Apărării Naționale, Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, Inspectoratului pentru Situații de Urgență  ,,Vasile Goldiș” Arad)

Între orele 10.45-11.15 are loc deplasarea la ,,Monumentul Eroilor” din Piața Avram Iancu.

Între 11.15-12.00 au loc momente solemne  la „Monumentul Eroilor” – Piața „Avram Iancu”, primire oficialităţi, salutul Drapelului de Luptă; Intonarea Imnului Național al României şi oficierea serviciului religios de către Înaltpreasfinția Sa Părintele Timotei Seviciu împreună cu un sobor de preoți din Arhiepiscopia Ortodoxă Arad și preotul militar al garnizoanei. Urmează apoi cuvântări ale oficialităților, program artistic depuneri de coroane şi defilare gardă comună (defilarea detașamentelor Ministerului Apărării Naționale, Inspectoratului  de Jandarmi Județean Arad, Inspectoratului pentru Situații de Urgență  ,,Vasile Goldiș” Arad).

Spectacolele de Ziua Națională a României, în Parcul Eminescu

Ziua Națională a României va fi sărbătorită, la Arad, cu concerte de muzică populară și ușoară în aer liber, manifestările urmând să se desfășoare în centrul orașului.

  Un medic arădean a primit două nominalizări la Gala Națională a Voluntarilor

Organizatorii evenimentului, Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură au anunțat că, spectacolele organiate cu ocazia Zilei Naționale a României vor avea loc în Parcul Mihai Eminescu, pe o scenă special amenajată în cadrul Târgului de Iarnă.

Astfel, în 1 Decembrie, când se sărbătorește Ziua Națională a României, pe o scenă din Parcul Eminescu, va avea loc un concert folcloric extraordinar la care au fost invitați să susțină recitaluri artiști din toate regiunile țării: Zorica Savu și Mihaela Petrovici (Banat), Cristina Turcu Preda (Oltenia), Vladuța Lupău (Sălaj – Maramureș), Angelica Flutur (Bucovina), Dinu Iancu Sălăjanu (Transilvania), Irina Loghin (Muntenia).

Alături de aceștia vor urca pe scenă soliști și ansambluri din municipiul și județuș Arad, care vor fi acompaniați de orchestra Centrului Municipal de Cultură Arad, condusă de Dudu Blagu Ienășesc.

În 2 decembrie, tot în Parcul Mihai Eminescu, va avea loc un concert de muzică ușoară, care va fi susținut de Nova Band, Alex Velea și Horia Brenciu&HB Orchestra.

 

Program: 1 Decembrie

ora 17.00, Parcul Mihai Eminescu, Concert extraordinar de muzică populară

Orchestra Centrului Municipal de Cultură Arad și soliștii:

Valentina și Florin Novac, Irina Iovescu

Zorica Savu (Banat)

Ansamblul Crăișorii Moților din Tisa Nouă

Mihaela Petrovici (Banat)

Adrian Gancea

Cristina Turcu Preda (Oltenia)

Ștefan Muntenaș

Vlăduța Lupău (Sălaj – Maramreș)

Angelica Flutur (Bucovina)

Dinu Iancu Sălăjanu (Transilvania)

Irina Loghin (Muntenia)

2 decembrie

ora 19.00, Parcul Mihai Eminescu

Concert de muzică ușoară cu Nova Band, Alex Velea și Horia Brenciu&HB Orchestra

 

 

 

 

 

 

Categorie: arad
Tags: nationala, spectacole, ziua

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici