Procesul Geaninei Pistru cu ANI începe luna viitoare la Curtea de Apel Timișoara

geanina

Consilierul municipal arădean Geanina Pistru se va afla în fața judecătorilor Curții de Apel Timișoara în data de 17 martie 2016. Aceasta a acționat în judecată Agenția Națională de Integritate, în urma declarării acesteia ca fiind incompatibilă.

Fost viceprimar al municipiului, în prezent consilier local, Geanina Pistru a fost declarată incompatibilă de către Agenţia Naţională de Integritate, în cursul lunii noiembrie a anului trecut. Potrivit ANI, „în perioada exercitării mandatului de consilier local, S.C. AUTO TEHNIC S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia aceasta deţine calitatea de asociat unic) a încheiat contracte de prestări servicii și furnizare de produse, în valoare totală de 59.859,32 Lei (la care se adaugă TVA de 14.990 euro) cu S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad și S.C. Centrala Electrică de Termoficare Hidrocarburi S.A. (societăți comerciale care funcționează sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad), încălcând, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003”.

La vremea respectivă Geanina Pistru a afirmat că nu a fost niciodată angajată a societății deținută de soțul ei, deputatul Eusebiu Pistru.

Acum, aceasta solicită secției de Contencios administrativ a Curții de Apel Timișoara anularea actului prin care a fost declarată incompatibilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici