Primarul Cătălin Cherecheș, proaspăt reales în Baia Mare, rămâne în arest

catalin chereches 1

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, care a câștigat fără emoții alegerile locale deși se află în spatele gratiilor, rămâne în arest. Instanța a respins cererea lui de eliberare pe cauțiune.

 

Judecătorii Tribunalului Maramureș au respins azi cererea primarului suspendat Cătălin Cherecheș de a fi eliberat pe cauțiune, decizia lor fiind imediat contestată de avocații primarului. ”Respinge ca nefiind îndeplinite condiţiile pentru admisibilitatea în principiu a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune formulată de inculpatul Cherecheş Cătălin, arestat preventiv, aflat la Penitenciarul Gherla”, se arată în documentul instanței.

 

Cătălin Cherecheș a fost suspendat din funcţie pe data de 6 mai, după ce a fost reţinut în seara zilei de 26 aprilie. El a fost ”săltat” de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Cluj, care au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa. Edilul a fost acuzat de luare de mită în formă continuată, după ce procurorii i-au organizat un flagrant.

În ciuda problemelor sale cu legea, Cătălin Cherecheș a câștigat detașat bătălia electorală pentru postul de primar al orașului Baia Mare, fiind ales cu peste 70% dintre voturi, și susține că nu va demisiona, chiar dacă ”se fac presiuni”.

 

”Indiferent ce se întâmplă, câte presiuni vor exista, nu voi demisiona, voi fi primar și voi depune jurământul. Este o obligație să lupt până la capăt pentru drepturile mele, pentru comunitatea băimăreană și municipiul Baia Mare, pentru proiectele de dezvoltare pe care le-am propus cetățenilor și pe care trebuie să le realizăm. Voi lupta indiferent dacă ies astăzi, mâine sau peste 100 de ani! Până o instanță va găsi un echilibru între drepturile mele și asigurarea unui proces echitabil”, au scris reprezentanții lui Cherecheș pe pagina acestuia de facebook.

  Sute de monede antice si medievale si piese romane, descoperite in urma unor perchezitii

 

 

Sursa:libertatatea

Categorie: mandri.ro
Tags: arest, baia mare, chereches, demisie, primar, reales

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici