Primarii Timişoarei, Aradului, Clujului şi Oradei au format Alianţa Vestului !

Niciun comentariu

Primarii Nicolae Robu (Timişoara), Emil Boc (Cluj- Napoca), Gheorghe Falcă (Arad) şi Ilie Bolojan (Oradea) au semnat sâmbătă, la Timişoara, documentele de înfiinţare a Alianţei Vestului, iniţiativă prin care se doreşte atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea economică a zonei de vest a ţării.

Iniţial, acţiunea celor patru primari a fost numită Patrulatera Vestului, însă având în vedere interesul mare pentru proiect arătat de alte administraţii publice locale din această parte de ţară, odată cu semnarea acestui document, numele asocierii s-a schimbat din Patrulaterala Vestului în Alianţa Vestului (AVE), pentru a se evidenţia caracterul ei deschis.

Semnarea documentului a avut loc la sediul primăriei Timişoara.

„Am decis să creăm un for informal pentru schimburi de idei şi de experienţă între noi, edilii oraşelor în cauză şi între administraţiile publice locale pe care le conducem, dar şi de cooperare pe proiecte mari, în primul rând de conectivitate de mare viteză, dar şi în domeniile cultură, educaţie, sănătate, turism, sport, securitate şi dezvoltare, în sens larg”, a anunţat Nicolae Robu.

„Ce semnăm astăzi va fi documentul temelie al Alianţei Vestului. Vreau să vă spun că în abordarea noastră veţi găsi o secţiune ce reprezeintă viziunea pe care o avem, argumentele ce au stat la baza iniţiativei şi o secţiune în care am enumerat obiectivele pe care le urmărim şi trebuie să înţelegem că nu sunt liste închise, ci sunt obiective concrete pe care noi îndrăznim să le nominalizăm din start”, a spus Robu.

Primarul din Timişoara a ţinut să menţioneze că iniţiativa nu este una împotriva cuiva anume.

Am fost întrebaţi dacă această iniţiativă am pornit-o împotriva cuiva, dacă ne-am săturat, nu mai spun de ce. Vrem să fie foarte clar: nu. Nu suntem oameni ai negativului, suntem oameni ai pozitivului. Iniţiativa ar trebui să ne permită să facem mai multe decât până acum, să fim mai performanţi, să ieşim din statutul de primar pe care statutul ni-l conferă strict pe raza unităţii administrativ teritoriale unde am asumat responsabilităţi. Documentul major care stă la baza ideii noastre este declaraţia de la Alba Iulia. În spiritul acestei declaraţii, vrem să punem la baza acestei structuri principiul libertăţii comunităţilor de a se asocia, de a-şi optimiza resursele. Şi mai este un principiu, principiul stabilităţii administrative. Vedem că guvernele nu sunt de prea lung termen în România. Administraţiile locale au stabilitate la 100 de ani de la Marea Unire în care mai bine de jumătate au fost petrecuţi sub diferite dictaturi, acum e momentul să ne aplecăm asupra declaraţiei de la Alba Iulia, un excelent manifest al libertăţii”, a mai spus Robu.

Alianţa Vestului transmite un mesaj de responsabilitate, spune şi Gheorghe Falcă, primarul din Arad.

„Alianţa Vestului doreşte să transmită un mesaj de responsabilitate. AVE salutul roman este asumarea noastră de oameni care vrem să trăim responsabil. Vorbim foarte concret de stabilitate. Acest proiect înseamnă o fundaţie pentru cele trei direcţii din platforma noastră. Este important când vorbim de obiective să conştientizăm necesitatea. De aceea, îndemeindu-ne această platformă, noi, primarii oraşelor Timişoara, Oradea, Arad, Cluj – Napoca asumăm o responsabilitate”, a spus Falcă.

Iniţiativa celor patru primari nu legătură cu separatismul teritorial, a subliniat şi Emil Boc.

Aş vrea să vă spun ce nu este această iniţiativă. Această iniţiativă nu are niciun fel de legătură cu niciun fel de proiect de separatism teritorial sau de a pune sub semnul întrebării statul unitar român. Acest proiect nu este îndreptat împotriva guvernului de la Bucureşti, ci dimpotrivă, împreună să avem o Românie mai puternică şi mai bogată. Niciun stat din lume nu poate fi mai bogat dacă nu are oraşe puternice şi bogate. Are la bază principiul subsidiarităţii care este la baza UE şi anume că decizia trebuie să fie luată de autoritatea publică cea mai apropiată de nevoile cetăţeanului. Al doilea lucru este legat de centralizare. Metoda de guvernare prin centralizare este o metodă ce aparţine trecutului. Numai aşa pot fi avute în vedere toate motoarele de dezvoltare economică. În UE sunt 300 de regiuni. Dacă toate aceste motoare ar funcţiona la capacitate maximă, lucrurile ar merge mai bine. Această iniţiativă îşi propune să folosească în interesul României acesate motoare de dezvoltare pentru că vom avea cu toţii o Românie mai puternică şi mai dezvoltată”, a declarat Emil Boc.

Alianţa Vestului va forma o Asociaţie de Dezvoltare Interregională prin care va atrage fonduri europene.

„Scopul nostru este ca, punând împreună forţele şi energile noastre, să facem ca oraşele noastre să fie mai prospere. Credem că cele 4 oraşe aliate, acţionând în comun, să fie mai accesibile şi atractive pentru investiţii din fonduri europene. Unul dintre obiectivele imediate este să constituim o Asociaţie de Dezvoltare Interregională care să fie un partener al Guvernului pentru ca în exerciţiul financiar viitor să aibă un capitol dedicat. Acesta este un obiectiv important şi credem că suntem un partener care poate fi luat în calcul pentru un astfel de proiect pilot în România. Credem că împreună suntem atractivi pentru oameni. Conectarea mai bună între cele 4 orase  rutier, feroviar şi din punct de vedere al ideilor, al sistemelor informatice, al mediului universitar ne propunem să fie un baraj pentru migrarea românilor în Europa. Studiile arată că o bună parte din români optează pentru o migraţie internă. Această dezvoltare economică pe care o urmărim ne propunem să fie un factor de atracţie pentru ca cei care caută un viitor mai bun să îl găsească în România. Vom extinde modelele de bună practică între noi, dacă ceva funcţionează bine la Timişoara va fi preluat de Oradea şi aşa mai departe. Şi în felul acesta să recuperăm întârzierile pe care le avem”, a declarat Ilie Bolojan.

Asociaţia de Dezvoltare Interregională ar urma să se înfiinţeze în primul trimestru al anului viitor.

Printre obiectivele asumate de Alianţa Vestului se numără: îmbunătăţirea radicală a mobilităţii între cele patru oraşe; accelerarea implementării proiectului autostrada Transilvania; susţinerea şi urgentarea proiectului Via Carpathia; susţinerea şi urgentarea proiectului Autostrada Timişoara- Belgrad; dezvoltarea unei conexiuni de trenuri de mare viteză între cele patru oraşe; dezvoltarea unei reţele de transport public inter regional şi intraregional; creşterea mobilităţii ecologice în zona metropolitană prin proiecte de tip tren, tramvai, troleibuz, autobuz electric, metrou metropolitan; susţinerea legii parteneriatului public privat pentru proiecte de infrastructure şi multe altele.

 

ALIANȚA VESTULUI

AVE – ALIANȚA VESTULUI
O INIŢIATIVĂ ÎN SPIRITUL DECLARAŢIEI DE LA ALBA IULIA

Viziunea noastră. Cele 4 principii fundamentale ale Alianței

Pornim de la patru principii formulate în spiritul Declarației de la Alba Iulia:
• dezvoltarea comunităților – pentru a susține dezvoltarea României,
• libertatea comunităților de a se asocia, de a atrage și a-și utiliza eficient resursele,
• mai multă putere pentru comunitățile locale, prin asocieri intra și interregionale în structuri nebirocratice,
• stabilitatea administrației, evidentă în cazul administrațiilor locale, în raport cu cea centrală

Pentru ca România să se dezvolte, comunitățile ei trebuie să crească. Doar o națiune dezvoltată e o națiune puternică.

Dezvoltarea este imperativul României Centenare. Credem că marile proiecte naționale pot și trebuie susținute prin iniţiativele regionale și locale ale comunităților. Fie că vorbim de infrastructură, de investiții publice sau private, de transparență administrativă, de sănătatea cetățenilor, de educația copiilor sau de marea provocare demografică a României de azi, comunitățile și administrațiile locale pot adopta soluții mai aplicate și mai eficiente. Atunci când soluțiile locale sunt de fapt proiecte europene, finanțate din fonduri ale Uniunii, bugetul central este degrevat şi poate fi orientat către alte priorități. Proiectele de succes dezvoltate de unele comunități devin modele de dezvoltare pentru alte comunități, singure sau aflate în asociere, și pot fi ca atare aplicate cu costuri mai mici. Astfel, inițiativele comunităților trebuie înţelese ca asocieri colaborative locale, regionale și inter-regionale, nicidecum îndreptate împotriva administrației centrale, ci reducând de fapt, prin eficacitate și prin atragerea de fonduri europene, cheltuielile bugetului central.

Pentru a se dezvolta, comunitățile au nevoie de libertate. Libertatea de a asuma și de a accesa proiecte, libertatea de a se asocia între ele, libertatea de a atrage și a utiliza cât mai bine resursele.

La 100 de ani de la Marea Unire, dintre care mai bine de jumătate petrecuți în felurite dictaturi, e momentul să redescoperim sensul profund democratic și reformator al Declarației de la Alba Iulia. Declarația de la 1 Decembrie 1918

page1image27128960

AVE

ALIANȚA VESTULUI

este, pe de o parte o proclamație a Marii Noastre Uniri, iar pe de altă parte, un manifest al libertății. Libertatea este valoarea proclamată în modul cel mai înflăcărat de înaintașii noștri, oameni politici vizionari care știau că doar o națiune a cetățenilor și a comunităților libere poate fi puternică. Semnatarii Declarației știau, așa cum ar trebui să ne amintim cu toții azi, că mai multă libertate înseamnă întotdeauna mai multă dezvoltare, așa cum a fost mereu evident de-a lungul istoriei. Pentru că libertatea înseamnă deschidere, libertatea permite inițiativa și îndeamnă la responsabilitate. De aceea, ca reprezentanți aleși liber, prin vot direct de către cetățeni, noi, primarii din Timișoara, Arad, Oradea și Cluj-Napoca, propunem deopotrivă cetățenilor şi altor administraţii locale această structură colaborativă deschisă, dedicată inițiativelor locale și regionale responsabile, care produc dezvoltare în comunitate și în națiune.

Comunitățile au nevoie să fie puternice. Libertatea de decizie a comunităților este cea mai bună garanție că guvernarea centrală nu le tratează arbitrar, în funcție de interese vremelnice.

Proclamând unitatea și libertatea ca principii fondatoare ale statului român, Declarația de la Alba Iulia propunea generațiilor viitoare un proiect de țară eliberat de centralism și birocrație. Pentru că centralismul rigid împiedică inițiativa locală iar birocrația slăbește puterea comunităților, servind amândouă mai degrabă unei caste de politicieni și funcționari, iar nu cetățenilor.

Stabilitatea administrativă e garanția continuității proiectelor. În comparație cu guvernul central, administrațiile locale sunt mult mai stabile.

Ca primari care, timp de mai multe mandate, am produs dezvoltare continuă într- un mediu de stabilitate locală, am înțeles că puterea politică e fundamentată pe încrederea pe care ne-o acordă cetățenii, și că puterea comunităților e infinit mai importantă decât puterea unor politicieni vremelnici sau a castei de birocrați. De aceea, inițiativa pe care o propunem este anti-birocratică, cu o structură informală, organică, neierarhizată și deschisă. Este o structură pe care sperăm să o adopte și alte comunități din România, de o parte şi de alta a Carpaţilor, care să se coalizeze pe baza unor interese și proiecte comune, și cărora le vom oferi modelele de succes ale colaborării noastre: de la proiectul de digitalizare la care lucrăm acum, la cele de atragere de fonduri europene, de la asocieri între municipii în vederea unor achiziții comune, realizate pentru eficientizarea costurilor, la demersuri și vizite coordonate la Bruxelles.

page2image26830240

AVE

ALIANȚA VESTULUI

Colaborarea propusă la nivelul orașelor Timișoara, Arad, Oradea și Cluj-Napoca, vine în contextul unei culturi asociative modeste, care aduce reticențe față de astfel de demersuri. Tocmai din acest motiv, ne propunem să fim transparenți cu privire la această inițiativă și să explicăm tuturor celor interesați care sunt beneficiile pe care o abordare integrată la nivel teritorial le poate aduce membrilor comunităților orașelor noastre.

În sprijinul Alianței, aducem următoarele argumente:

A. Orașele noastre sunt motoare ale dezvoltării economice și oferă un climat propice pentru afaceri și o bună calitate a vieții pentru cetățeni.

B. Suntem un model de management urban performant și gestionăm eficient resursele comunităților noastre.

C. Încurajăm și susținem spiritul antreprenorial liber și colaborăm cu agenții economici pentru a genera bunuri și servicii cu valoare adăugată ridicată.

D. Susținem un mediu favorabil inovării și furnizăm cunoaștere și tehnologie la nivelul teritoriului într-un parteneriat direct cu mediul academic.

E. Beneficiem de o poziție geostrategică favorabilă și dorim să ne interconectăm infrastructura la rețeaua europeană.

F. Încurajăm și atragem resurse umane pregătite și competente și avem un trend demografic crescător. Cele 4 orașe au împreună cu zonele de influență peste 1,5 milioane de locuitori, fiind astfel al doilea pol economic și demografic al țării.

G. Suntem parteneri și colaborăm permanent în probleme de administrație locală.

H. Împărtășim o viziune de dezvoltarea orientată spre Europa. Uniunea Europeană e pentru noi atât un model de colaborare, cât și o resursă de creștere.

Obiectivele comune ale Alianței
1. Îmbunătățirea radicală a mobilității și accesibilității între cele patru orașe.

• Accelerarea implementării proiectului Autostrada Transilvania,
• Susținerea și urgentarea implementării proiectului Autostrada ViaCarpathia, • Susținerea și urgentarea proiectului Autostrada Timișoara-Belgrad,
• Dezvoltarea unei conexiuni de tren de mare viteză între toate cele 4 orașe,
• Finalizarea completă a tronsoanelor de centură și interconectarea la rețeaua TEN-T,

Argumente pentru un parteneriat strategic

page3image26841696

AVE

ALIANȚA VESTULUI

• Dezvoltarea în parteneriat a aeroporturilor și a facilităților de acces la acestea dinspre fiecare oraș către toate celelalte,
• Dezvoltarea unei rețele de transport public intraregional și interregional
• Creșterea mobilității ecologice în zona metropolitană prin proiecte de tip tren / tramvai /troleibus / autobus electric / metrou metropolitan

• Susținerea mobilității forței de muncă,
• Sprijinirea legii parteneriatului public-privat pentru proiecte de infrastructură.

2. Susținerea de măsuri active pentru dezvoltarea economică și socială

• Sprijinirea colaborării mediului de afaceri prin rețele de furnizori, clustere regionale
• Promovarea unui set comun de infrastructuri specifice, precum și un pachet de facilități oferite agenților economici,

• Susținerea inovării și a parteneriatelor între universități și mediul de afaceri, și administrația publică locală,
• Trei resurse de finanțare a proiectelor de infrastructură: 2% din PIB-ul național, bani aprobați de Uniune și fonduri împrumutate de la Banca Europeană, dezvoltarea constituind cea mai bună formă de protecție socială,

• Valorificarea oportunităților financiare și strategice oferite de politicile și programele europene și naționale,
• Susținerea și implementarea mecanismului de Investiții Teritoriale Integrate (ITI), care să permită o abordare coerentă a proiectelor de investiții,

• Susținerea construirii Spitalelor Regionale de Urgență Cluj și Timișoara ca poli de interconectare cu spitalele județene,
• Programe de susținere a tinerilor pentru a rămâne în țară și de atragere și repatriere a celor care au emigrat,

• Susținerea cu prioritare a economiei digitale, a industriilor creative, cu valoare adăugată ridicată și nepoluante
• Promovare comună a proiectelor de dezvoltare la târguri și evenimente de afaceri.

3. Colaborarea pentru identificarea și implementarea unor măsuri de creștere a performanțelor în administrație.

• Transferarea bunelor practici identificate la nivelul oricăruia dintre parteneri către toți ceilalți,
• Dezvoltarea unor programe și proiecte de cooperare administrativă intra și interregională,

page4image27019456

AVE

ALIANȚA VESTULUI

• Promovare unui set de politici publice menite să susțină o dezvoltare strategică vizionară, predictibilă și sutenabilă,
• Eliminarea birocrației suplimentare în utilizarea fondurilor europene,
• Realizarea procesului de regionalizare – autoritățile locale să își poată realiza propriul program operațional regional la nivelul regiunii,

• Transparența actului administrativ și deschiderea față de alte autorități publicelocale.

4. Promovarea modelului european de politică publică, consonant cu societatea cunoașterii, promotor și valorizator de cultură.

• Implementarea cu schimb de idei și experiență a conceptului de smart city,
• Dezvoltarea și introducerea masivă în administrație a digitalizării și serviciilor de tip e-administrație și e-cetățean,
• Poziționarea domeniului culturii în centrul preocupărilor comune și, contextual, colaborare în cadrul proiectului Timișoara, Capitală Europeană a Culturii 2021,
• Facilitarea participării cetățenilor celor patru orașe la evenimentele culturale ale fiecărei municipalități organizatoare,
• Educație conectată la viitor, modificarea curriculei la toate nivelurile de învățământ pentru a se adapta noilor provocări sociale și economice, ca și aspirațiilor generațiilor de azi.

Astfel,

întemeindu-ne pe cele patru principii – dezvoltarea, libertatea, putereacomunităților și stabilitatea administrativă;
aducând argumentele managementului urban performant, al dezvoltării orașelor noastre care, astăzi, constituie împreună al doilea pol economic al României, al unei culturi antreprenoriale dezvoltate și al poziționării noastre geostrategice; și asumând obiective comune în domeniul infrastructurii, economiei, performanței administrative, noilor tehnologii, educației și culturii,

Noi, primarii orașelor Timișoara, Arad, Oradea, Cluj-Napoca, lansăm această inițiativăspre folosul comunităților noastre și al țării.

Nicolae ROBU primarul municipiuluiTIMIȘOARA

Gheorghe FALCĂ primarul municipiuluiARAD

Ilie BOLOJAN primarul municipiuluiORADEA

Emil BOC primarul municipiuluiCLUJ-NAPOCA

 

Category: mandri.ro
Tags: , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Meniu